Mehedinţean reţinut după ce a pus Poliţia pe jar

577

Un tânăr de 20 de ani, din Mehedinți, care a pus, miercuri, Poliția pe jar, a fost reținut, joi, pentru 24 de ore. Agenții de la Rutieră din Rovinari au fost nevoiți să ceară ajutorul colegilor, după ce băiatul, care conducea un autoturism din direcția Bîlteni spre Târgu-Jiu, nu a oprit la semnalul oamenilor legii. ”În momentul în care polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu-Jiu au efectuat semnalul de oprire a autoturismului, pe DN 66, în localitatea Romanești, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în șanțul din partea stângă a direcției sale de mers, rezultând avarierea autovehiculului. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani, din localitatea Strehaia, județul Mehedinți, a sustras autoturismul de la proprietarul acestuia, care se afla în incinta unui local de alimentație publică din localitatea Strehaia, după care s-a deplasat în orașul Rovinari, acesta nedeținând permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În timp ce tânărul dădea explicații pentru comportamentul său, polițiștii din Rovinari au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie de 40 de ani, gestionar la o stație de alimentare cu combustibil, din localitatea Bîlteni, despre faptul că un bărbat a alimentat cu carburant în valoare de 50 de lei şi a plecat fără să plătească. Oamenii legii au constatat că vizat era chiar tânărul din Mehedinți. Acesta se afla și sub influența alcoolului. ”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu deține permis de conducere și aflată sub influența alcoolului” , a mai precizat Miruna Prejbeanu.
Vineri, suspectul a fost prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale. Anchetatorii au decis ca, după o noapte petrecută în arest, suspectul să fie cercetat în libertate, fiind pus sub control judiciar.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here