Meniu pascal, la Spitalul Orășenesc Novaci

Pacienții, care vor fi internați la Spitalul Orășenesc Novaci, în perioada sărbătorilor pascale, vor simți spiritul Paștelui. Conducerea unității sanitare a făcut demersurile necesare pentru ca pacienții să beneficieze de un meniu special, care să conțină preparate tradiționale, dar să respecte și regimul impus de medici.

Peste doar câteva zile, creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului. Gospodinele şi-au pregătit deja listele de cumpărături pentru prepararea bucatelor tradiţionale ce urmează a fi puse pe masa de Paşti. Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci se preocupă mereu de asigurarea celor mai bune condiţii pentru bolnavii internaţi aici. Cu ocazia sărbătorilor pascale, bucătăresele unităţii vor prepara sărmăluţe cu piftie, cozonac, prăjituri şi alte delicatese. „Am stabilit şi meniul de Paște, care va fi unul tradiţional, din care nu lipsesc sarmale cu piftii, cozonac, prăjituri, carne, ouă roşii. Am adecvat şi meniul celor care au regim, în funcţie de recomandările medicilor. Toate preparatele vor fi gătite în bucătăria noastră”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Pentru a se asigura că meniul pacienților va respecta toate cerințele, conducerea unității a solicitat dieteticienei spitalului să stabilească meniul pe cele trei zile de Paște, astfel încât totul să fie pus la punct din timp și să se poate pregăti preparatele așa cum se cuvine.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here