Mere pentru peste 7.000 de elevi

398

mereDin februarie, Primăria Târgu-Jiu va reîncepe distribuţia de mere elevilor claselor I-VIII în cadrul programului guvernamental „Fructe în şcoli”.

 

Bugetul local al Primăriei municipiului Târgu-Jiu va asigura în perioada următoare şi continuitatea programului „Fructe în şcoli”, demarat în anul şcolar 2010/2011. “Acţiunea a fost demarată la 10 octombrie 2011 şi este aferentă perioadei de distribuire de 94 de zile. Răspunsul pe care l-am primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice l-am primit abia pe 18 ianuarie, motiv pentru care s-a redus şi termenul de acordare pe număr de zile a fructelor în şcoli la cele 14 unităţi din municipiu. Licitaţia se va organiza pe 3 februarie, iar de fructe vor beneficia în continuare de această acţiune un număr de 7.445 de elevi. Noi nu am putut demara programul din semestrul I pentru că nu am primit răspunsul de selecţie a ofertei noastre din partea autorităţii, în consecinţă s-a redus la 44 numărul de zile aferente distribuirii din luna februarie”, a declarat Constantin Fârţă, şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu. Pentru continuarea programului în semestrul II şcolar, Primăria Târgu-Jiu va cheltui circa 1 miliard de lei vechi, din care 10% reprezintă cheltuieli adiacente. Autorităţile târgujiene se declară în continuare nemulţumite de faptul că nu s-au recuperat sumele de peste 2 miliarde ROL de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, banii cheltuiţi cu distribuţia fructelor în anul şcolar 2010/2011. “Ni s-a spus că nu am întocmit corect actele, dar au cerut ulterior analize de cesiu sau de metale grele care nu erau prevăzute la începutul distribuţiei de mere. În principiu, a fost legislaţia schimbată şi au cerut alte documente pe care nu aveam cum să le mai obţinem”, a precizat Constantin Fârţă. Reprezentanţii APIA Gorj au declarat că cererile de decontare depuse de Primăria Târgu-Jiu nu au fost aprobate deoarece nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate conform legilor în vigoare.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here