Mergea, încurajări pentru colegi

În ciuda înfrângerii suferite în Cupa Davis de naţionala masculină a României, tenismenul gorjean Florin Mergea a avut un mesaj mobilizator pentru tricolori. Sportivul din Târgu-Jiu i-a mulţumit partenerului său, Horia Tecău, pentru efortul depus, dar şi soţiei sale, Daiana, despre care a spus că îl inspiră mai mult ca niciodată. “Am arătat, încă o dată, că în echipă poți realiza orice. Chiar dacă am pierdut la general, sper ca și cei tineri, cei care s-au uitat la televizor sau au fost la faţa locului, au avut de învățat atât din lucrurile bune, cât și din cele mai puțin bune. Mulțumesc Daianei pentru că, mai mult ca niciodată, este o inspirație pentru mine și cea mai mare motivație. Fără susținerea ei aş fi jumătate din omul care sunt. Mulțumesc lui Horia că a avut tăria de a lupta mai mult decât era nevoie și că împreună am trăit încă un moment magic, acasă, în faţa tuturor românilor”, a scris Florin pe pagina sa de socializare. Mergea a apreciat şi contribuţia lui Adrian Ungur, care a jucat ultimul său meci în această competiţie şi i-a îndemnat pe tinerii componenţi ai lotului să lupte pentru culorile României. “Adi, știu că ai dat totul și pentru asta te apreciez mai mult ca niciodată și nu îmi doresc decât să rămâi pe lângă juniorii noștri pentru că avem nevoie de tine, de experiența și cunoștințele tale. Marius, baftă la următoarele turnee și sper să treci peste toate dificultățile. Cezar, Nicholas și Bobo – trageți tare, așa cum le-am spus și colegilor voștri de generație, echipa României are nevoie de voi, de talentul și dăruirea voastră. Nu în ultimul rând, mulțumim Cluj, prietenilor de acolo și publicului prezent în sală că ne-ați împins mereu de la spate”, a mai scris gorjeanul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here