Mergea, refăcut complet

670

Tenismenul gorjean Florin Mergea se pregăteşte intens în Grecia. Anul 2018 nu a decurs conform planului pentru sportivul de dublu, care vrea să revină mai puternic în circuit. Florin a reuşit doar două victorii în acest an, la Marsilia (ATP 250) – alături de Daniel Nestor şi la Tunis (Challenger) – alături de Roman Jebavy. Mergea a fost chinuit de o accidentare după ce a izbutit o performanţă remarcabilă în 2016, argintul olimpic alături de Horia Tecău. Totuşi, ultimul mesaj al lui Florin arată că sportivul îşi revine din punct de vedere fizic. “Astăzi (n.r. luni), pentru prima dată după JO de la Rio de acum aproape doi ani, am reuşit să alerg 10 km fără nicio durere, fără să simt că îmi forţez corpul. Nu credeam că voi spune vreodată că sunt fericit să pot alerga distanţe mari, aspect al pregătirii fizice care nu m-a atras niciodată”, a transmis gorjeanul pe contul său de facebook. Aflat acum pe locul 234 ATP, Mergea a avut un declin mare, după ce a rupt parteneriatul cu indianul Rohan Bopanna. În 2015, juca în semifinale la Wimbledon, reuşea un sfert – la US Open şi o finală – la Turneul Campionilor.
Cătălin Pasăre

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here