Mergea, victorie de senzaţie la Australian Open

471

Gorjeanul Florin Mergea a reuşit o performanţă extraordinară la Australian Open reuşind ca în proba de dublu masculin, acolo unde face pereche cu britanicul Dominic Inglot, să treacă de favoriţii turneului, fraţii Bryan, calificându-se astfel în sferturile de finală ale prestigioasei competiţii.

Dublului româno-britanic i-a luat doar 68 de minute pentru a trece de fraţii Bryan cu scorul de 7-6, 6-3, o performanţă care nu a trecut deloc neobservată, mai ales în presa din Regatul Unit. „Fraţii Bryan, care s-au impus de şase ori la Australian Open, nu au putut combate combinaţia jocului în forţă al lui Inglot şi abilităţile solide de a susţine un raliu de pe fundul terenului al minionului român Mergea!”, a sunat elogioasa caracterizare a partidei făcută de Daily Mail.

Mergea – X Factor
După acest răsunător succes înregistrat la Australian Open, cei doi jucători nu au ezitat să-şi consume cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt: “Este un imbold imens! Este genul de loc în care îţi doreşti să obţii o astfel de victorie, pe o arenă imensă, precum Hisense. Când intri pe teren, crainicul enumeră toate titlurile obţinute de fraţii Bryan! Este intimidant! Ne-am antrenat din greu, Florin m-a ajutat să am acum această mentalitate de învingător! Are factorul X”, a declarat Dominic Inglot după victoria obţinută în faţa celor doi fraţi Bryan, deţinători a nu mai puţin de şase trofee la Australian Open. Şi Florin Mergea a explicat succesul de acum, dar şi pe cele din ultima vreme, prin găsirea unui partener cu care se înţelege perfect: “Ne ştim de doi ani, (n.red. – Dominic) este o persoană cu care chiar pot să comunic. Este un element care mi-a lipsit în relaţia cu toţi ceilalţi parteneri. Avem discuţiile sănătoase pe care trebuie să le ai în interiorul oricărei echipe bune de dublu, pe teren, dar şi în afara acestuia”, a declarat tenismenul gorjean. În legătură cu modul în care au obţinut victoria în faţa fraţilor Bryan, Mergea a avut o explicaţie pe cât de simplă, pe atât de logică: “Fraţii Bryan ştiu să pună presiune. Trebuie să fii agresiv şi să forţezi împotriva lor şi asta am făcut. Dacă laşi uşa cât de puţin deschisă, ei îşi vor face loc, se vor strecura pe lângă tine. Antrenorul nostru, Nick, este însă foarte atent la detalii şi am fost foarte bine pregătiţi. Ştiam că au anumite locuri favorite la retur şi am avut grijă să nu le întindem pe tavă pâinea şi untul”.

Duel cu Tecău pentru un loc în semifinale
Florin Mergea, care a sărbătorit nu doar victoria în faţa principalilor favoriţi ai turneului, ci şi împlinirea, chiar în aceeaşi zi, a 30 de ani, va avea parte de un duel special în sferturile de finală. Gorjeanul nostru va lupta pentru un loc în semifinale tocmai cu fostul său partener din perioada junioratului, Horia Tecău, care acum joacă alături de Jean Julien Roger.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here