Mesajul lui Romanescu după eşecul cu parcarea de pe strada Geneva

662

După ce în şedinţele extraordinare de vineri, respectiv în cea ordinară de luni, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a propus Consiliului Local să cumpere un teren aflat în zona Căii Eroilor, în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, pentru a amenaja acolo o parcare, care este foarte necesară pentru zona centrală, dar Consiliul Local a respins proiectul, edilul a explicat, ieri, public situaţia.

Reacţia acestuia vine după ce afaceristul Narcis Ciocăzanu a cumpărat zilele trecute terenul cu suma de peste 1,8 milioane de lei, fără TVA, de la lichidatorul judiciar al firmei Lexi Star.

„Zilele acestea am rămas cu un gust amar în urma desfăşurării principalelor evenimente, evenimente care ar fi trebuit să vizeze bunul mers al municipalităţii. Spun „ar fi trebuit”, fiindcă, aşa cum aţi observat şi dumneavoastră, clasa politică locală nu a înţeles, sau nu a vrut să înţeleagă, care sunt priorităţile cetăţenilor. Sunt o persoană bine intenţionată, care îşi doreşte să construiască, dar, poate, prea conciliantă uneori. Au trecut şase luni de la preluarea funcţiei de primar, timp în care am dat dovadă de răbdare şi de o maximă înţelegere. Din păcate, o bună parte dintre cei la care am făcut referire mai sus au luat atitudinea mea ca pe o slăbiciune. Nimic mai fals! Municipiul Târgu Jiu are foarte mult de suferit de pe urma orgoliilor şi a intereselor oamenilor politici. Avem dovada clară a faptului că, indiferent cât de mult te implici, de cât de mult eşti dispus să laşi de la tine, doar pentru ca lucrurile să se mişte spre bine în acest oraş, sunt încă persoane care aleg să-mi pună beţe în roate. Dacă cel afectat aş fi doar eu, Marcel Romanescu, lucrurile nu ar fi atât de grave. Efectele, însă, se revarsă asupra cetăţenilor şi acest fenomen nu mă lasă indiferent. Luând ca exemplu ultima şedinţă de consiliu, poate că încă nu se realizează cât de mult au de suferit târgujienii de pe urma pierderii unei oportunităţi cu care n-o să ne mai întâlnim prea curând! Nu era de ajuns că ne confruntăm cu această problemă a traficului tot mai aglomerat. Nu era de ajuns că locurile de parcare sunt insuficiente. Nu era de ajuns că urmează o perioadă dificilă în care trebuie să muncim enorm pentru că ne-am propus să ducem Ansamblul Monumental Calea Eroilor acolo unde merită – în patrimoniul UNESCO. Trebuie să mai şi pierdem, poate, singura ocazie prin care am fi putut să fluidizăm acea zonă legată de Calea Eroilor. Și pentru ce? Pentru interesele mărunte ale unora? Pentru ce ne-au votat cetăţenii municipiului Târgu Jiu? Să reprezentăm interesele unor mai mici sau mai mari afacerişti? Să-i ignorăm în continuare pe oameni? Să ne batem între noi? Să putem spune că ne-am bătut joc de oraş, dar măcar le-am făcut în ciudă adversarilor politici? Până când va mai trebui să suportăm astfel de situaţii?”, a scris primarul Marcel Romanescu pe pagina sa de socializare.

Prin mesajul său, Romanescu îndeamnă cetăţenii municipiului să ia parte la şedinţele de Consiliu Local să-şi exprime mereu nemulţumirile pentru a putea fi găsite soluţii la problemele acestora: „Câtă răbdare să aibă şi populaţia cu noi? Cât de gros să avem obrazul să le mai cerem oamenilor încrederea peste trei ani? Nu închei fără să contest supoziţiile cum că eu aş fi chemat persoane din societatea civilă să asiste la şedinţă. Nu am chemat pe nimeni, însă nu contest faptul că prezenţa dumnealor în timpul şedinţelor eu o văd foarte benefică. Totodată, condamn limbajul vulgar, indiferent din partea cui vine.

A fost criticată transparenţa şi comunicarea, pe bună dreptate uneori, şi îmi asum acest lucru. Vom analiza şi sper că, după această perioadă de probă, lucrurile uşor-uşor să intre pe făgaşul normal. În concluzie, invit cât mai mulţi cetăţeni să participe la şedinţele Consiliului Local, fiindcă împreună vom reuşi să creăm un echilibru de care avem atâta nevoie. Am fost susţinut şi votat de dumneavoastră, deci, nu mai încape discuţie, voi fi primarul dumneavoastră”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here