Specific istoriei poporului român de realizare în etape a idealurilor naţionale, etapele înfăptuirii „Micii Uniri”, la 1859, şi cuceririi independenţei de stat, la 1877 – 1878, fiind realizate, i-au urmat alte etape în drumul spre ţelul final, încheiat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 prin MAREA UNIRE, după ce la 9 aprilie 1918, sub protecţia Armatei române, a avut loc Unirea Basarabiei cu România, iar la 28 noiembrie sub aceeaşi protecţie s-a înfăptuit Unirea Bucovinei cu România. Armata română a susţinut şi apărat Unirea de la 1 Decembrie 1918, pătrunzând în Transilvania, la cererea Consiliului Dirigent, singurul organ de drept împuternicit de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. După 1 Decembrie 1918, Ungaria s-a folosit de intrigi, dezinformări şi calomnii împotriva guvernului şi poporului român. S-a adresat marilor puteri, inclusiv SUA, cerând să nu fie de acord cu Unirea, se fac toate presiunile posibile. A fost folosit întregul arsenal de cunoştinţe şi prieteni, s-a apelat la generali din celelalte ţări aliate, dintre care unii aveau diferite grade de rudenie sau relaţii cu o serie de familii maghiare bogate. “Ungaria grofilor şi a şovinilor… se aşază disperat de-a curmezişul drumului nostru – arăta Constantin Kiriţescu – întrucât oligarhia ungară a fost deprinsă de secole să domine şi să exploateze popoarele conlocuitoare“. La 24 decembrie 1918 trupele române au intrat în Cluj, în mijlocul manifestărilor grandioase de entuziasm şi bucurie ale populaţiei româneşti. Contemporani ai evenimentelor ne spun că populaţia plângea de bucuria marelui eveniment. Istoricul Constantin Kiriţescu ne-a lăsat despre acest episod, spre reflecţie, următoarele rânduri: “Pe clădirile şi monumentele le Clujului fâlfâia mândru acum tricolorul românesc vestind începutul unui nou capitol de istorie. Vechiul oraş trecea sub stăpânirea legitimilor lui stăpânitori, urmaşii legiunilor romane care aci, în străvechea Napoca, întemeiază drepturile civilizaţiei latine şi ale puterii române”. La 10 noiembrie 1918 s-a constituit partidul lui Bela Kun, de esenţă comunistă, lucru salutat cu mult entuziasm la Moscova. La 21 martie 1919 Bela Kun a declarat republica Sovietică Ungară şi s-a trecut la mobilizarea a noi forţe, respectiv 80.000 de oameni, pentru a distruge Armata română şi a recupera Ardealul, contând pe o acţiune a Rusiei bolşevice asupra Bucovinei şi Basarabiei, România putând fi astfel strânsă ca într-un cleşte. însă Armata română – comandată de generalul Prezan, ministrul de război, avându-1 ca şef al Biroului Operaţii pe colonelul Ion Antonescu, având în compunere Diviziile 6 şi 7 Infanterie, Diviziile 1 şi 2 Cavalerie, Divizia 2 Vânători, Diviziile 16, 18, 20, 21 şi 22 ardelene, Brigăzile 4 şi 5 Roşiori şi alte unităţi comandate de bravii generali Moşoiu, Mărdărescu, Constantinide, Holban, Obogeanu, Olteanu, Lecca, de coloneii Tomoroveanu, Dragii, Papp, Rascoviceanu, Ioan şi alte sute de bravi ofiţeri – va trece la apărarea actului Marii Uniri. Ofensiva ungară a fost declanşată pe 17 iulie 1919, Trupele române au rezistat cu succes pe malul stâng al Tisei oprind ofensiva de circa 2-3 zile, iar în următoarele şase zile au trecut la ofensiva generală pe direcţiile: Tokay – Miskolcz, Szolnok – Budapesta şi Szentes – Budapesta. Trupele ungare, surprinse au intrat în derută totală şi dezorganizare completă, astfel la 4 august 1919, orele 10.00 Armata română a intrat în Budapesta cu Divizia 1 Vânători. Populaţia Budapestei se găsea într-o situaţie jalnică, practic înfometată de guvernul Bela Kun, Armata română a venit în ajutorul populaţiei acordând multe zeci de mii de raţii de mâncare. Zeci şi zeci de fotografii, scrisori de mulţumire, mărturii, declaraţii probează înaltul umanism al Armatei române, Armata română, în urma tratativelor de pace şi a convenţiilor stipulate de aliaţi, se va retrage din Ungaria pe 28 martie 1920, lăsând poporul ungar să-şi organizeze viaţa social – politică şi economică în conformitate cu interesele sale. La luptele pentru eliberarea şi apărarea Transilvaniei în 1818 – 1919, Armata română a participat cu 119 batalioane având 84.000 de arme, 99 de baterii a 392 guri de foc de artilerie şi 60 de escadroane cu 12.000 de săbii. Am pierdut 188 de ofiţeri şi 11.479 de soldaţi. Rezultă din cele arătate că Armata română căreia i s~au alăturat şi miile de ostaşi ardeleni din diviziile ardelene şi din „Regimentul Beiuş” a apărat cu sfinţenie actul Marii Uniri, acţionând într-o situaţie de drept în care erau puse în pericol independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României Mari, care s-a reconstituit după 318 ani de la Unirea înfăptuită de temerarul domn Mihai Viteazul.
General în Rezervă, BĂRBULESCU ION, Președintele Filialei General Ioan Culcer
