Miner de la Cariera Roșia, într-un marș de protest spre sediul CE Oltenia de la Târgu-Jiu! Acolo va intra în greva foamei

Un angajat al Carierei Roșia, aparținând Complexului Energetic Oltenia, se află de la ora 22.30 într-o acțiune de protest, inițiată după ce salariatul cu 22 de ani vechime a aflat în această seară că a fost transferat la o altă secție a unității miniere, fiind lăsat și fără funcția de șef de echipă pe care o ocupa de 12 ani.

Luca Dumitru Alin susține că ar fi fost transferat abuziv la un alt sector, pe motiv că nu este în grațiile șefilor de sector și în cele ale liderului de sindicat din acel sector, respectivul fiind CFL-ist. Minerul a văzut că nu mai lucrează în același loc în care a prestat pe 31 decembrie abia în această seară când acesta s-a prezentat la locul de muncă din care a ieșit pe data de 1 ianuarie 2019 dimineața.

,,Am fost informat în această seară, când m-am prezentat la apelul pentru shimbul trei, că nu mai lucrez în echipa ing. Cercelaru. Când am cerut explicații mi s-a spus că șeful de sector Răduca Daniel mi-ar fi barat cu pixul rubrica din cartea de pontaj, unde eu trebuia să semnez la intrarea și ieșirea din schimb, completând acolo că aș fi fost transferat la Sectorul 2, halda 1. Asta, fără a fi informat în scris de acest lucru, ori să fi primit vreo decizie în acest sens. Nu am avut niciodată probleme la locul de muncă, nu am avut conflicte cu colegii mei, am muncit suplimentar de câte ori mi s-a cerut, nu am abateri, nu am fost cercetat pentru abateri profesionale. Singurul lucru pentru care trag acum este, cu singuranță, faptul că am avut curajul să mă retrag din sindicat, mai exact din FNME. Cel care se află în spatele acestei mârșăvi este liderul de sindicat de la FNME, Vîrțan Grigore,, a declarat Luca Dumitru Alin, în timp ce se deplasa pe jos de la Cariera Roșia spre Târgu-Jiu.

Minerul a decis, de fapt, să plece pe jos spre sediul CEO, în această seară, supărat de abuzul care spune că i s-a făcut de către șeful de sector, adjunctul de sector și liderul de sindicat.

,,Voi parcurge cei 30 de km pe jos de la fostul loc de muncă spre sediul CE Oltenia unde voi intra în greva foamei, în momentul în care voi ajunge acolo, până când problema se va rezolva în sensul anulării transferului și a destuirii din funcție a celor doi șefi de sector, Răduca Daniel și Brăiloiu Narcis și a CFL-istului totodată lider de sindicat, Vârțan Grigore,, a completat protestatarul.

Salariatul spune că nu a făcut scandal la locul de muncă, când s-a prezentat în această seară la serviciu, dar a anunțat doar că va intra în greva foamei și va face pe jos marșul spre Târgu-Jiu.

4 COMENTARII

  1. Daca nu la anunțat nimeni ca este transferat .Cum a luat vestă reflectorizanta de acasa ? Tipul asta este un scandalagiu vrea o clasă colosală pe acelasi loc de munca .intrebati ce face el la servici in afara de faptul că doarme 7 din 8 ore . A mai făcut protest ca vrea clase . De ce nu se duce in productie ca sa ia clasă? Cu mare respect pt ziar .dar faceti câteodată articole inutile fara a cerceta daca este sau nu adevarat .

  2. Acest individ este o putoare la asecari nu face nimic niciodata. Baga numai duble si noi stam la banda toată ziua sa dam cărbune. Asa fac toate putorile când le pui la munca urla si ameninta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here