Minerii internați în Belgia au revenit acasă!

528

Cei doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia, care în luna iulie au suferit un grav accident de muncă prin electrocutare, au revenit miercuri acasă, la bordul unei aeronave speciale, de la spitalul din Belgia, unde au fost internați și au suferit numeroase intervenții chirurgicale. Victimele accidentului, Emanoil Grivei și Gheorghe Fudulache, ambii angajați la Cariera Pinoasa, au primit îngrijiri medicale la un spital din Charleroi. ”Cei doi mineri de la Complexul Energetic Oltenia, care au suferit arsuri în urma unui accident de muncă, și care au primit îngrijiri de specialitate la un spital din Belgia, s-au întors acasă! În iulie au ajuns la un spital din Belgia, cu arsuri pe 40% și 60% din suprafața corpului, iar astăzi (n.r. miercuri) au aterizat pe aeroportul din București. Toți cei care s-au implicat în transferul lor din București în Belgia, ceea ce a însemnat cel mai probabil și salvarea lor, trebuie să știe că misiunea a fost îndeplinită și le mulțumesc. Eu le doresc celor doi mineri, în primul rând, multă sănătate. În al doilea rând, angajaților CEO le spun că nimic nu este mai important ca viața lor și că trebuie să se facă auziți pentru ca și accidentele de muncă soldate cu răni grave sau deces să nu se mai întâmple”, a anunțat deputatul Dan Vîlceanu, unul dintre cei care s-a implicat în transferul răniţilor la o clinică din Belgia.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here