Acum când am ajuns la vârsta de 81 de ani las scris ce a fost în satul Pocruia pe timpul când eram şi eu copil. În anul 1939 la conducerea României era regele Carol când pe lângă partidele istorice PNL şi PNŢ, a apărut şi Mişcarea legionară care era divizată în organizaţii mai mici numite cuiburi. Conducătorul Mişcării Legionare era Zelea Codreanu care a luat măsuri criminale împotriva celor care îi credeau duşmani ai legionarilor şi îi împuşcau. Văzând regele Carol ce crime fac legionarii a dispus să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte printre care şi Zelea Codreanu. După moartea lui Zelea Codreanu conducerea organizaţiei legionarilor a fost luată de Horia Sima care a dispus împuşcarea primului ministru al României, Armand Călinescu şi pe marele cărturar şi istoric şi a lui Nicolae Iorga. Legionarii erau organizaţi în grupuri şi fiecare avea un şef şi la Pocruia au fost două grupuri având ca şefi ai cuiburilor pe Constantin Verbanu (Bobanu) şi Petre P. Semenescu Tetea care după căderea de la conducere a României Mişcarea Legionară, au fost judecaţi şi condamnaţi cu lipsire de libertate şi duşi la Penitenciarul din Târgu-Jiu, apoi duşi la Bălţile Brăilei pentru recoltatul stufului.
Toţi legionarii la sărbători, la activităţi planificate de ei îmbrăcau costume de culoare verde având prins peste mijloc o centură din piele de care agăţat un pistol, iar în diagonală peste umăr prins de centură avea şi o sabie băgată într-o teacă din piele. Eram copil la vârsta de şase ani când într-o duminică dimineaţa am ieşit din casă la şoseaua din centrul satului şi am văzut un grup de oameni îmbrăcaţi în costume de culoare verde. Erau legionarii din sat fiind în mijlocul grupului Ion Semenescu David care avea o ţeapă din lemn care a străpuns portretul lui Armand Călinescu şi am auzit cântând legionarii de la Tismana cu şeful lor Mişu Popescu care când au ajuns la grupul din Pocruia, s-a dat foc portretului lui Armand Călinescu şi toţi când Mişu Popescu a ridicat mâna au strigat trădătorul, trădătorul şi după ce portretul a fost ars, toţi legionarii la un semn făcut au strigat ”Trăiască Legiunea şi Căpitanul”.
După această întâlnire a legionarilor au plecat la biserică unde îi aştepta preotul paroh Petre Ceauşu căruia i-a impus să oficieze slujba de parastas pentru legionarii decedaţi.
Troiţa din dealul Plopi
Legionarii din satul Pocruia au hotărât să pună o troiţă prinsă pe suport din lemn bine băgat în pământ în coama dealului Plopi, în partea stângă a şoselei Pocruia Tismana şi acolo în spatele troiţei spre Tismana, să fie cimitirul unde să fie îngropaţi cei pe care îi împuşcă legionarii socotindu-i împotriva politicii lor, printre care era trecut pe listă să fie împuşcat şi tatăl meu Grigore Ciolacu.
Ioan Andreescu care a plecat din Pocruia la fratele lui mai mare care era comerciant în Bucureşti. După un timp a ajuns ca să aibă restaurant şi magazin universal. Văzând ce crime fac legionarii în Bucureşti, de frică să nu fie şi dânsul împuşcat şi ce i-a spus Gheorghe Grecu care era din Pocruia, fost şi el legionar a fugit în Bucureşti şi domnul Ion Andreescu i-a asigurat loc de muncă şi i-a dat o notă cu pocruienii propuşi să fie împuşcaţi, scrisă de Gheorghe Grecu şi care i-a dat scris şi numele legionarilor din Pocruia începând cu numele şefilor celor două cuiburi Constantin Verbanu(Bobanu) Semenescu P. Petre(Teteo) continuând cu Alexandru Stanciu, Victor Stanciu, Ion Semenescu(David Guran, Ion Goamgâlă, Ion Pârjol, Ion I. Pârjol, Constantin Văcaru, Gheorghe Văcaru, Vasile Văcaru, Matei Constantinescu, Constantin Pârgaru, Matei Pârgaru, Elena Fârcu, Lenuţa N. Popescu, Ana N. Popescu, Guluţa N. Popescu, Sofia P. Semenescu, Scânteie Elena, Maria Constantinescu şi alţii.
La 1 ianuarie 1941 Rebeliunea Legionară a fost înfrântă de armata condusă de generalul Ioan Antonescu şi legionarii care au făcut crime au fost arestaţi, judecaţi şi duşi la închisoare.
Pentru Troiţa plantată în coama dealului Plopi, Legionarul Min Guran care avea tatăl pădurar silvic a adus tot ce era necesar pentru troiţa confecţionată de meşterul tâmplar Petre Călescu Boţocan. Şefii legionarilor au adunat bani pentru a cumpăra vopsele în ulei cu care pădurarul şi iscusit pictor să picteze cu sfinţi crucea şi în partea de jos a troiţei să scrie cu vopsea neagră numele legionarilor din sat, pictor fiind Alex Călescu.
Când rebeliunea legionarilor a fost înfrântă, legionari din Pocruia care aveau numele scris pe troiţă, s-au dus la troiţă şi cu un corp ascuţit au ras de pe troiţă numele lor.
În cartea de istorie de la şcoală pentru clasa VIII-a este scris că legionarii au făcut 476 victime la care se adaugă încă 73 de victime făcute din luna septembrie 1940 până în ianuarie 1941 majoritatea fiind evrei.
La vârsta când aveam şase ani
am spus o minciună
În toamna anului 1940 într-o noapte, legionarii din Pocruia au făcut cu păcură pe peretele casei vecinei Ana Cocină(o bătrână analfabetă care avea vârsta de peste 80 de ani) care era la o distanţă de circa 1,5 metri distanţă de şanţul prin care curgea apa provenită de la ploi, semne ale legionarilor, pătrate în care erau săbii. Şi eu când am ieşit dimineaţa din casă în şosea să mă joc cu copiii că pe timpul acela nu erau autoturisme, camioane sau tractoare de care trebuia să ne ferim şi când baba Ana m-a văzut mi-a zis:
– Dragă Sandule! Nu ştii tu cine mi-a mânjit casa cu păcură? Şi eu ca să mă răzbun pe fraţii Ionel şi Torel, copii ai cismarului Victor Foca, care când ne jucam mi-au pus nisip în cap, eu am minţit că Ionel şi Torel a lui nenea Victor Foca.
Şi când baba vorbea cu mine a venit vadra pusă pe un oblamnic în cap, Anica mama copiilor pentru care eu am minţit ca să ia apă de la bunarul cu cumpănă vecin cu casa babei care a zis:
– Ţie îţi place Anico cum mi-au mânjit casa cu păcură copiii tăi?
– Nu îmi place Leliţă Ană, că după ce duc vadra cu apă acasă le dau o bătaie şi îi aduc aici să şteargă păcura.
Şi după ce a dus vadra cu apă acasă, i-a bătut pe nevinovaţii copii, le-a dat la fiecare câte un ciorap rupt din fire de lână, câte o ulcea de pământ cu care să ia apa din şanţul prin care curgea apa dintre casă şi şoseaua comunală şi a venit cu ei ţinându-i de câte o ureche ca să şteargă păcura de pe casa babei Ana Cocină. Luau apă din şanţ nevinovaţii copii, aruncau peste păcură, dar nu se cunoştea că apa aluneca pe perete că nu făcea contact cu păcura. Norocul nevinovaţilor copii ca să şteargă păcura că trecea pe şosea croitorul Vasile Văcaru şi când au văzut cum se chinuiau să şteargă păcura fraţii Ionel Şi Torel Foca, a zis către mama lor:
– Vecină Anico, de ce chinuiţi nevinovaţii copii să cureţe prin spălare cu apă păcura de pe perete, că nu copiii dumneata au făcut semnele cu păcură pe peretele casei şi asta au făcut-o legionarii, dar daţi o sapă că curăţ eu ce e făcut cu păcură pe peretele văruit şi Paraschiva fata babei a adus o sapă cu care nenea Vasile Văcaru a curăţit peretele de păcură.
– Eu îţi mulţumesc Vasile că ai venit şi ai ras păcura de pe peretele casei şi mă închin şi mă rog bunului Dumnezeu să îţi dea sănătate.
Am scris acest articol pentru a face cunoscut locuitorilor satului Pocruia ce a fost în satul nostru în regimul burghezo-moşieresc, iar în activitatea mea ca învăţător instruind zeci de generaţii de elevi să nu mintă, să nu fure, să respecte pe cei care sunt mai în vârstă, să ajute pe cei nevoiaşi pentru a da dovadă că sunt instruiţi şi educaţi de părinţi şi de cadrele didactice ale şcolii.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu
