Oriunde în lume educaţia este sau cel puţin ar trebui să fie o prioritate reală pentru fiecare entitate statală în parte, conştientizându-se rolul esenţial al şcolii pentru dezvoltarea şi progresul omenirii. Mai exact, se simte o nevoie urgentă de a transforma radical sistemele de educaţie de pretutindeni, şi cel mai târziu până în 2025-2030, reorientând setul de reforme de aşa natură încât subiecţii sistemului (elevi, studenţi, etc) şi în general generaţia tânără să-şi dobândească profilul socio-profesional în procesul de învăţare, în cea mai mare parte prin auto-instrucţie şi pe un transfer de cunoştinţe în relaţia profesor – elev (student, etc).
De altfel, nici nu mai este nevoie de o justificare de motive, iar dincolo de rolul şi cerinţele şcolii actuale se impune la fel de urgentă şi deschiderea orizontului pe termen lung spre o şcoală a viitorului. Iar sistemul de învăţământ din România nu poate fi o excepţie, de aceea cine are ochi să vadă, urechi să audă şi mai ales minte să priceapă, evident referindu-ne la factorii responsabili şi decidenţi din Ministerul Educaţiei, dar nu numai, vor trebui să acţioneze în cunoştinţă de cauză. Cu atât mai mult cu cât în prezent, şcoala românească este departe de ceea ce ar trebui să însemne stabilitate legislativă, rigoare şi calitate în procesul de învăţământ, finanţare şi infrastructură, management performant şi un echilibru stabil pe piaţa cererii şi ofertei forţei de muncă.
Aşadar, şcoala viitorului, aşa cum reiese şi din Raportul realizat de „Summit-ul mondial pentru inovare în educaţie”, recent dezbătut de către cei mai buni specialişti în domeniu, va avea ca principală misiune orientarea elevului în propriul său proces de învăţare. Astfel, curriculum va fi personalizat pe măsura necesităţilor fiecărui elev, dar şi ţinând cont de posibilităţile şi abilităţile personale, mai degrabă cu accent pe latura practică şi mai puţin pe acumularea de cunoştinţe teoretice, perisabile. În plus, internetul va fi principala sursă de cunoaştere, chiar mai mult decât şcoala, iar limba engleză se va consolida ca limbă globală a învăţământului, în vreme ce educaţia devine o responsabilitate pentru toţi factorii socio-comunitari şi va dura toată viaţa. În acelaşi timp „studiul mondial pentru inovare în educaţie „(WISE)”, mai arată că şcolile se vor transforma în reţele în care elevii vor intercondiţiona între ei şi cu profesorul, ajungându-se la o învăţare colaborativă. Căci dacă până nu demult profesorii erau singura sursă de informare disponibilă, acum elevii pot găsi pe internet o bună parte de informaţii, şi deci o sursă principală de cunoaştere. În felul acesta şi rolul profesorilor se va rezuma mai mult în a le arăta elevilor ce trebuie să selecţioneze, mergând la cele mai viabile surse şi să fie critici faţă de informaţii şi la tot ceea ce găsesc pe internet.
O astfel de orientare a sistemelor de învăţământ din întreaga lume, va permite în plus ca o bună parte din activitatea şcolară să se realizeze acasă, unde fiecare elev are posibilitatea să-şi urmeze propriul său ritm de învăţare, evident în funcţie de posibilităţi sau surse de cunoaştere. De altfel, experţii care fac parte din WISE fac trimitere şi recomandă un curriculum şcolar ce va avea mai multe conţinuturi personalizate, în funcţie de capacitatea şi interesul fiecărui elev în parte, regândindu-se şi relaţia profesor-elev, în sensul de a şterge linia de separaţie între cei care predau şi care învaţă. De asemenea, susţin experţii, frontiera dintre şcoală şi casă se va şterge treptat, iar învăţarea nu se va limita la câteva ore, ci în funcţie de necesităţile elevului, care indiscutabil este principalul protagonist al învăţării. În plus, în acelaşi context i se va forma şi o mentalitate mai universală, pornind de la ideea egalităţii de şanse de-a lungul întregii sale vieţi oriunde în lume. De aici, şi orarul va fi liber, iar sarcinile individuale sporite întrucât elevii vor simţi nevoia de autodocumentare şi cunoaştere, inclusiv gustul şi interesul lor pentru cercetare ştiinţifică şi practică.
Toate acestea, într-un fel sau altul, vor afecta şi relaţiile personale dintre elevi, în sensul că aceştia vor deveni mai solitari, cooperanţi, ceea ce va da o notă în plus, în creştere, în ceea ce priveşte adaptarea şcolii viitorului la trebuinţele şi comenzile vieţii socio-profesionale, morale, ştiinţifice şi culturale. Într-o altă ordine de idei, curriculum şcolar va pune accentul mai mult pe abilităţile practice ale elevului, dar şi pe capacitatea acestuia de a lucra în echipă şi de a se adapta la situaţii neprevăzute într-un mediu social şi profesional. Numai că, pregătirea tehnologică şi formarea abilităţilor practice nu vor înlocui o bună pregătire teoretică, ci doar îi diminuează ponderea, sau, mai exact, cunoştinţele vor rămâne mai reduse. Altfel spus, în momentul evaluării generale, certificatele profesionale nu vor înlocui profilul şi titlurile academice, în special pe cele emise de instituţii universitare de prestigiu.
În fine, trebuie reţinut că învăţarea se va desfăşura de-a lungul întregii vieţi şi nu se va limita la etapele de formare obligatorie prevăzute prin lege în sistemele de învăţământ. După cum educaţia publică, dar şi integrarea tinerilor în societate, în special pe piaţa muncii vor continua să aibă un rol important, chiar dacă bunăoară instituţiile administrative şi în primul rând ministerele de resort vor înceta să mai fie principala sursă de finanţare a procesului educativ. Nu în ultimul rând, după cum reiese tot din dezbaterile şi concluziile WISE (Summit-ul mondial pentru inovare în educaţie), inclusiv sălile de clasă îşi vor schimba mult designul, insistându-se pe amenajarea unor spaţii şcolare şi săli de clasă mult mai comode şi implicit mai utile pentru elevi. După cum se estimează că vor apărea noi materii, mai ales de programare şi design, iar limba engleză va deveni o limbă globală în educaţie. Asta nu va exclude însă rolul limbilor regionale (naţionale), acestea completând în orice context şcolar caracterul multilingv din ce în ce mai pronunţat, ceea ce va însemna noua arhitectură a învăţării în şcoala viitorului, atât pentru elite, cât şi pe formarea de tehnocraţi cu un nivel de cunoştinţe ceva mai reduse.
Aşadar, sunt doar câteva dintre reperele şi orientările sistemelor de educaţie, cel puţin pentru următoarele 3-4 decenii, presupunând a pune acest important segment de activitate într-o coordonare relativ posibilă cu noile şi viitoarele comandamente globale. Cu atât mai mult cu cât trăim vremuri complexe şi adesea imprevizibile, de vreme ce omenirea este mereu frământată de varii şi neînţelese interese, de contradicţii şi conflicte ce pot destabiliza grav mersul contemporan al umanităţii. Acum rămâne de văzut în ce măsură reformele preconizate vor fi şi implementate în consens cu realităţile actuale, şi mai cu seamă cu previziunile ce pot contura mai bine viitorul omenirii altfel.
VASILE IROD
