Moment aniversar la „Elvira Godeanu” – 175 de ani de la prima piesă de teatru

1464

elvira godeanuTeatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu – Jiu este astăzi gazda unui eveniment „de suflet”, cum îl numesc actorii, şi anume, o manifestare dedicată împlinirii a 175 de ani de teatru în municipiul Târgu Jiu.

Prima piesă de teatru care a fost jucată în limba română în acest oraş a fost pusă în scenă de către Constantin Stanciovici – Brănişteanu, elevul lui Gheorghe Lazăr. La rândul său dascăl, acesta a jucat cu elevii săi în 1834, piesa de teatru „Regulus”, în Casa Măldărescu. A fost prima piesă în limba română văzută la Târgu-Jiu. Cu această ocazie, se va organiza un eveniment de premiere a oamenilor de cultură care au susţinut arta dramatică în acest oraş. „Vor fi premiaţi oameni care au susţinut tradiţia teatrului amator până la Revoluţie, în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Oameni care au susţinut iniţiativa teatrului”, a declarat actorul Ion Alexandrescu.

Spectacol oferit de actorii târgujieni
Personalităţi culturale ca Grigore Bunăiaşu, Antonie Dijmărescu, Mihai Raţă, vor urca pe scenă şi vor primi recunoştiinţa celor care servesc teatrul dar, mai ales, a celor care stau în sală şi trăiesc fiecare moment alături de actor. „Actorii teatrului vor oferi celor prezenţi şi o improvizaţie, sperăm noi reuşită, o oră de spectacol în care sunt cuprinse momente şi scene din repertoriul teatrului de ieri şi de azi”, a completat Alexandrescu. O perioadă, teatrul gorjenesc a fost reprezentat de Teatrul Milescu, al cincilea teatru din Regat. De-a lungul timpului, apoi al comunismului, teatrul a fost susţinut de oameni de cultură, chiar dacă nu mai era vorba despre o formă profesionistă de manifestare. Înfiinţarea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, în anul 1993, a fost ca o încununare a tuturor eforturilor de a menţine tradiţia artei dramatice în judeţul nostru.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here