Monden

Cage a plecat, Cage revine

 | 26 noiembrie 2010, 00:48 | 0 comentarii | 

CAGE 1Nicolas Cage a încheiat filmările în judeţul Gorj în cursul nopţii de miercuri spre joi, el părăsind şi pensiunea din Târgu Jiu la care a fost cazat în ultimele zile, artistul american fiind aşteptat din nou pe meleagurile noastre în primăvara anului viitor.

Semnatura eletronica CertDigital

Deocamdată, acesta se pregăteşte de filmările din Turcia, gazdele sale de la marginea oraşului având ieri ce povesti celor dornici să afle ce a făcut vedeta americană aici timp de aproape o săptămână.

Artistul a plecat miercuri seara spre platoul de filmare amenajat în cariera minieră Roşia, în apropiere de Rovinari, luându-şi cu el şi bagajele pe care le-a avut. Surse din anturajul actorului au menţionat că imediat după încheierea filmărilor, în cursul nopţii de miercuri spre joi, Cage a mers la aeroportul din Craiova unde ar fi aşteptat un avion privat pentru a pleca spre casă. Jurnaliştilor li s-a permis accesul miercuri seara în incinta pensiunii de patru stele în care a fost cazat Nicolas Cage la Târgu-Jiu, administratorul acesteia, Maria Elena Contoloru prezentând şi cuvintele pe care actorul le-a scris în cartea de oaspeţi a localului. “Vă mulţumesc tuturor de la acest hotel foarte special. Nu voi uita niciodată amabilitatea dumneavoastră, mâncarea şi căldura cu care m-aţi primit“, a scris actorul în cartea de oaspeţi a hotelului.

Fără fiţe de star american

Contoloru a menţionat că Nicolas Cage nu a avut pretenţii deosebite în perioada în care a fost cazat la pensiunea sa. Acesta a dorit în cameră doar flori care să aibă miros natural, artistul solicitând ca inclusiv în baie să nu fie folosite dezinfectante cu miros artificial. Reprezentanta pensiunii a menţionat şi că a remarcat faptul că Nicolae Cage a avut cu el în cameră câteva ramuri aduse de la copacii din pădurea Baciu, din apropiere de Cluj Napoca.

“A aflat că locul acela are o parte misterioasă şi părea foarte interesat de crengile provenite de la acea pădure. Chiar a mers în oraş cu soţul meu pentru a cumpăra un cuţit de vânătoare cu care să le ascută. Nu ştiu ce a vrut să facă exact pentru că nu am intrat în intimitatea dumnealui. Ştiu, în schimb, că l-a întrebat pe şoferul pe care îl avea la dispoziţie dacă ştie mai multe lucruri despre Pădurea Baciu şi, spre dezamăgirea lui, şoferul nu avea cunoştinţe pe această temă, deşi a văzut multe locuri din România”, a menţionat Contoloru.

Interesat de modelarea sticlei

Nicolas Cage a avut o întâlnire şi cu artistul Mihai Ţopescu, ale cărui opere din sticlă i-au plăcut enorm.

Actorul este pasionat de tot ceea ce înseamnă sticlă, Ţopescu remarcând la gâtul acestuia două bucăţi de sticlă care provin de la un meteorit. Discuţia dintre cei doi ar fi trebuit să continue la atelierul pe care artistul îl are la marginea oraşului, Cage declarându-se interesat să aibă ocazia de a modela sticlă, însă acest lucru a fost amânat pentru primăvara viitoare, când ar urma să revină la Târgu-Jiu pentru a continua filmările.

Locul de cazare este deja stabilit, după cum se poate înţelege din cele spuse de administratorul pensiunii la care Cage a stat alături de actriţa Violante Placido.

“Suntem la marginea oraşului, zona e liniştită, am avut condiţiile optime căutate de dumnealor. De altfel, ştiu că, anterior, Nicolas Cage filmase în Polonia şi nu a avut deloc aceste condiţii, fiind foarte obosit.

La noi, în schimb, s-a simţit foarte bine, iar la plecare chiar ne-a spus că s-a odihnit şi că totul a fost aşa cum şi-a dorit”, afirmă Maria Elena Contoloru.

Gelu Ionescu

Încântat de murăturile româneşti

În zilele pe care şi le-a petrecut la Târgu-Jiu la Casa Danielescu, Nicolas Cage a consumat în general carne de gâscă şi de raţă, vin românesc, şi murături, el fiind încântat de gogonelele la butoi. Cage nu a făcut însă nazuri la mâncare şi chiar a servit masa în restaurant şi cafeaua la bar.

Nu a cerut lenjerie de mătase pe pat ci a solicitat doar ca la toaletă să nu se folosească abuziv produse de curăţat artificiale. S-a fotografiat cu toţi salariaţii casei şi a discutat cu toţi. I-a plăcut în mod deosebit un tablou aflat pe unul dintre pereţii camerei sale, iar conducerea hotelului i l-a făcut cadou.

A.S.

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL