Fiica directorului Taşcău, model la şcoală

590

iulia tascau (1)O altă fiică cu talie de manechin este Iulia, copila directorului CNTV Târgu-Jiu, Doru Taşcău. Ca şi celelalte tinere prezentate mai sus, şi Iulia este elevă a aceleiaşi unităţi de învăţământ, eclipsându-şi câteodată colegele cu notele sale dar şi cu articolele vestimentare.

Modelling-ul pare a nu le da pace elevelor CNTV, pasiunea intrându-i în sânge şi Iuliei Taşcău. La deschiderea noului an şcolar, aceasta s-a prezentat la şcoală, alături de prietene şi colege de-ale sale, pe care le-a eclipsat, iar vestimentaţia pe care o purta lăsa la vedere un corp armonios, bine pus în valoare de nişte pantofi cu toc înalt şi o fustiţă nu prea lungă.

iulia tascauCu toate acestea, Iulia s-a remarcat cel mai adesea în instituţia în care este elevă prin notele pe care le are, prin participarea la diverse olimpiade, dar şi implicarea în diverse proiecte şcolare. Unul dintre acestea a fost „Euroscola”, unde la etapa internaţională, Iulia Taşcău a participat alături de alţi 24 de elevi. Evenimentul a avut loc în primul trimestru al acestui an, iar echipa Iuliei a ieşit învingătoarea competiţiei. În cadrul concursului, Iulia a făcut o prezentare a şcolii unde învaţă, în limbile italiană şi germană. Acum, aceasta este elevă în clasa a XII-a G, la specializarea Filologie şi zi de zi îl face mândru pe tatăl său prin frumuseţea şi isteţimea sa.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here