Monden, Societate

Fiica unui poliţist, MISS Ecaterina Teodoroiu

14 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  807 vizualizari
bal

Titlul de “Miss”, la Balul Bobocilor organizat, joi, de Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a fost obţinut de concurenta cu numărul 4. Andreea Belu, elevă în clasa a IX-a, la Științele Naturii, care este fiica unui om al legii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Gorj, a fost considerată de juriu cea mai frumoasă prezență feminină de la acest eveniment. “Mă bucur foarte mult că am fost aleasă Miss Boboc, după săptămâni la rând de repetiții. Și celelalte concurente s-au prezentat exemplar. Vreau să mulțumesc juriului și celor care m-au susținut, dar și familiei, care a fost alături de mine și m-a încurajat permanent. Sunt foarte fericită. Mi-am îndeplinit un vis și mă încurajează să particip și la alte competiții, deși îmi doresc să devin medic”, a declarat Andreea Belu, pentru Gorjeanul. Titlul de “Mister” a fost câștigat de Mihai Alexandru Odor. Tema ediției din acest an a balului a fost “BACK IN TIME”. Concurentele au trecut prin opt probe de concurs care au vizat aspectul fizic, inteligența și abilitățile artistice. Andreea Belu s-a duelat cu alte cinci concurente pentru titlul de Miss Ecaterina, tânăra de 15 ani primind ca premiu un buchet uriaș de trandafiri și produse cosmetice și vestimentare, dar și un abonament la un cunoscut studio de fitness din Târgu-Jiu. În cadrul evenimentului care a avut loc la un restaurant de pe insulița Jiului, Oana Radu, artista supranumită Adele de România, a urcat pe scenă. Prezentatorul concursului a fost Cătălin Stamatoiu. Ulterior, tinerii au fost invitați la after-party, într-un cunoscut club din Târgu-Jiu.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL