Gura Târgului – 300 de combine frigorifice – mită ori minciună, la Peştişani

1519

Fatidica cifră 300 a mai apărut şi înaintea campaniei electorale locale, din 10 iunie 2012, în comuna Peştişani. Prima dată, atunci când fostul viceprimar PDL, Nicolae Nicolcioiu,(schimbat înainte de a-şi termina mandatul de către USL-ul dirijat, pe atunci de Ion Poenaru, preşedintele-director executiv al Obştei Peştişani), anunţase că-i dispus să ofere 300 de purcei din propria-i crescătorie. Pentru voturi, că doar candida la funcţia de primar.

A doua oară, tot cam pe-atunci, tot de 300 era vorba, dar de combine frigorifice, pe care le-ar fi promis alegătorilor Nicu Cucu(sau Ion Cucu, pre numele său de Venerabil al unei Loji Masonice!). Despre purcei, se zice că ar fi ajuns la cine trebuie. Deşi au fost insuficienţi pentru a câştiga mandatul de primar, adjudecat de ing. Florin Ion Pavel. Noi nu băgăm mâna-n foc că lucrurile au stat chiar aşa. Dar, vorba aceea: „Gura lumi-i slobodă!” Onorabilul domn Nicu Cucu, în schimb, nu s-a ţinut de cuvânt şi nu s-a ales consilier independent. Ehei!, alta ar fi fost situaţia dacă se ţinea de cuvânt. Şi totuşi, hodoronc-tronc, mai zilele trecute, la o cafea, a promis iar – deşi 1 aprilie, Ziua păcălelilor, trecuse – că va livra cele 300 de combine frigorifice de Sfintele Paşti. Să nu fie tot la Sfântul Aşteaptă! Cine să-i mai înţeleagă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here