Gura Târgului – Prefectul Andrei refuză SRI de frica lui Banţa!

347

urecheÎn ultima vreme, de când cu câştigarea în instanţă a dreptului de a redeveni prefect de către ex-ul Victor Banţa, se-ntâmplă ceva straniu cu actualul. La întâlnirea autorităţilor cu „Fiii Gorjului”, prefectul Vasile Liviu Andrei nu s-a prezentat la recepţia de la Sala Maură.

Mă rog, nici la bătăile în tobe şi la scandările greviştilor adunaţi în Piaţa Prefecturii nu scosese capul, de frică să nu păţească ceva precum şarpele din Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu. Veni vremea, ieri, să răspundă unei invitaţii de nerefuzat. Trebuia să participe la o masă rotundă organizată, la aceeaşi a Prefecturii, sub mantaua SRI. I-a trimis la înaintare pe cei doi subprefecţi ai săi să-l reprezinte. Ce-i drept, la Marcel Romanescu se vede treaba că-i deştept şi vorbeşte liber mai bine decât şeful lui. Deh, este conferenţiar universitar veritabil şi nu unul făcut din profesoraş de tumbe. Şi totuşi, de ce nu se arată mai mult ca prefectul portocaliu ? Gurile rele ale Târgului de pe Jii o zic pe-a dreaptă. Omul se teme să iasă din birou de frica lui Victor Banţa. Dacă-l părăseşte riscă să-l găsească ocupat. De către câştigătorul de procese – Banţa. Ar rămâne fără funcţie şi fără coledzi portocalii, vorba lui Caragiale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here