Horia Brenciu vine la Târgu-Jiu

897

Horia Brenciu se va întâlni cu tinerii din șase centre universitare din țară, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului „Cum m-am recrutat? Povești cu mine și despre tine”. Întâlnirile sunt organizate de compania CGS România, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de outsourcing de pe piața naţională, în parteneriat cu șase universități de prestigiu din țară, și se desfășoară  în orașele unde compania CGS România are centre de suport: București, Sibiu, Brașov, Galați, Târgu Jiu și Miercurea Ciuc și au fost foarte bine primite de către studenți, fapt ce i-a determinat de organizatori să continue acest demers și în 2018.

Potrivit organizatorilor, principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul discuțiilor cu studenții vizează provocările și satisfacțiile profesionale, motivația pentru a-ți alege o anumită carieră, dar și rolul talentului, respectiv al efortului constant, în obținerea parcursului profesional dorit. Discuțiile vor fi libere, iar tinerii vor avea oportunitatea de a dialoga direct cu invitatul și de a face schimb de idei.

„Cum m-am recrutat? Povești cu mine și despre tine” este un eveniment organizat de compania către CGS România, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de outsourcing de pe piața naţională, în parteneriat cu șase universități de prestigiu din țară.

Manifestarea este dedicată studenților aflați la început de drum în viața profesională, care doresc să afle care sunt provocările, dar și satisfacțiile unei cariere construite cu răbdare și determinare, despre cât de lungă și anevoioasă poate fi calea către succes, cât și despre oportunitățile pe care tinerii trebuie să le caute în viața profesională.

Primele două ediții ale evenimentului, la care au participat peste 3000 de tineri, s-au desfășurat în 2015 și 2017, în orașele unde compania CGS România are centre de suport: București, Sibiu, Brașov, Galați, Târgu-Jiu și Miercurea Ciuc și au fost foarte bine primite de către studenți, fapt ce i-a determinat pe organizatori să continue acest demers și în 2018.

Invitații edițiilor precedente au fost artiștii Adrian Despot, Dorian Boguță, Vlad Irimia (Tataee) și Tudor Chirilă. Ei au dezvăluit experiențe inedite din carierele lor, dar și idei care îi vor ajuta pe studenți să-și construiască o carieră solidă în domeniul ales. Fiecare întâlnire cu artiștii a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, precum și de o sesiune de autografe.

Scopul acestor evenimente, susţin organizatorii, este acela de a risipi incertitudinea cu care se confruntă unii dintre studenți și de a le oferi orientare și motivație pentru a urma cariera visată. Cele șase universități implicate în organizarea acestor întâlniri sunt interesate de o integrare cât mai bună a studenților pe piața muncii și oferă sprijin și consiliere viitorilor absolvenți aflați la început de drum.

Programul întâlnirilor cu Brenciu
Caravana întâlnirilor „Cum m-am recrutat? Povești cu mine și despre tine” a început pe 26 aprilie 2018, la Sibiu, întâlnirea cu studenții fiind programată la ora 15.00, în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. „Turneul” va continua apoi, în 3 mai, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în 7 mai la Universitatea „Transilvania” din Brașov, în 8 mai la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc, în 15 mai la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și în 17 octombrie la Universitatea din București.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here