Mic dicţionar floricol „F”

Ficusul face parte din familia Moracee şi cuprinde peste 800 de specii de tip arbust, arbore sau plantă căţărătoare, originară din regiunile tropicale şi subtropicale (Malaysia, India, Myanmar, Japonia, China şi Vietnam), adaptate la condiţiile noastre de climă.

Ficusul, ca orice altă plantă, are nevoie de îngrijiri, dar mult mai amănunţite, deoarece este o plantă pretenţioasă, chiar sensibilă la boli şi dăunători. Însă şi căldura excesivă sau temperatura negativă pot pune planta în pericol.

De aceea se recomandă a i se oferi plantei condiţiile necesare unei dezvoltări riguroase.

Ficusul se plantează la fiecare 2 ani, în lunile martie-aprilie, utilizând un pământ pentru ghiveci îmbogăţit cu humus şi frunze, iar de la sfârşitul lunii aprilie până în septembrie trebuie udat în permanenţă, mai ales în lunile de vară.

În perioada de creştere se administrează îngrăşământ cu concentraţie de azot (N) pentru a avea o creştere armonioasă şi pentru a nu suferi mai târziu de diferite carenţe (N-P-K), de aceea toate acestea se fac treptat.

Ficusul iubeşte căldura chiar şi la temperaturi de 24 grade C. În schimb necesarul de lumină variază în funcţie de specie: „Ficus elastica” şi „Ficus benjamina” trebuie expuse la lumină bună, în timp ce „Ficus diversifolia” şi „Ficus pumila”, adoră locurile semiumbroase.

Speciile de ficus cu frunzele lucioase, trebuie în permanenţă curăţate cu o cârpă umedă împotriva prafului, iar pe perioada de iarnă, pământul se stropeşte regulat pentru a-l menţine umed, dar nu făcând exces.

Temperaturile sunt cuprinse între 18-20 grade C, în nici un caz sub, pentru a avea o creştere bună.

Aceste plante tropicale se înmulţesc de obicei prin butaşi (ex. „Ficus elastica”, „Ficus lyrata” şi „Ficus benghalensis”), din care se păstrează câte o bucată de peţiol (frunză) şi care sunt prelevaţi primăvara.

Lăsaţi timp de-o noapte să se usuce seva care se exteriorizează la suprafaţa tăieturii, după care plantaţi-o într-un ghiveci cu turbă şi nisip, fixându-l de un beţisor.

Timp de 8 săptămâni, se ţin în zonă umbrită la 24 grade C şi se udă până când rădăcinile se prind.

La „Ficus pumila” care este o plantă căţărătoare, ea se înmulţeşte prin marcotaj, dar puţin diferit şi anume: se alege o tulpină care se îndoaie cu grijă pentru a nu se rupe, se introduce în pământ până la punctul de inserţie al primei frunze, care după aceea se desprinde încet de pe planta mamă, însă numai după ce a prins rădăcini.

„Ficus benjamina” se reproduce prin butăşire, dar butaşii sunt prelevaţi din vârful ramurilor cu lungimi de 10-15 cm. Lăsaţi să se zvânte tăietura timp de o noapte şi apoi urmează aceeaşi procedură ca şi la butaşii derivaţi din frunze, descrişi mai sus.

În primul rând trebuie să fim atenţi la modul de udare al ficusului, excesul de apă produce vestejirea frunzelor, schimbarea culorii şi putrezirea rădăcinilor, iar lipsa apei duce la îngălbenirea şi căderea frunzelor.

Acest arbust este sensibil la păianjenul roşu, de aceea trebuie redusă udarea şi pusă în acţiune stropirea frunzelor cu un acaricid special.

Dar şi coşenilele făinoase sunt dăunători periculoşi ficusului care atacă frunzele fără milă, aceşti păduchi pot fi îndepărtaţi fie cu o pensulă înmuiată în alcool denaturat, fie în ultimă fază cu insecticide sistemice.

Specii şi varietăţi de ficuşi sunt: „Ficus elastica”, „Ficus benjamina”, „Ficus lynata”, „Ficus diversifolia”, „Ficus palmeri”, „Ficus pumila”, „Ficus benghalensis”, „Ficus villosa” etc. Cei mai des întâlniţi ficuşi în România, care s-au adaptat foarte bine condiţiilor de mediu sunt: „Ficus elastica”, „Ficus benjamina” şi „Ficus pumila”.

Este un arbust mare cu tulpini puternice, care se ramifică la bătrâneţe.

Origine – India, Malaysia, Himalaya.

Frunze – lungi de 30-45 cm, groase lucioase, ovale şi se termină cu un mic vârf ascuţit.

Flori – în ghiveci nu fac flori, în schimb în serele mari şi în mediul lor natural fac un fel de smochine mici, necomestibile.

Lumina – suportă să stea la 2-3 m de fereastră, dar cresc mai bine dacă ar sta la lumină directă jumătate de zi.

Pământul sau solul – ghivecele trebuie să conţină pământ de mraniţă sau de grădină şi nisip, toate trebuie puse în proporţii egale.

Să nu uitaţi un lucru important şi anume la baza fiecărui ghiveci se pune un strat de pietriş şi puţin nisip pentru a se forma un bun drenaj.

Îngrăşăminte – între lunile martie şi octombrie se folosesc fertilizanţi (la 1 gr. de îngrăşământ se adaugă 1 l de apă sau un dop de soluţie la 10 l apă).

Udare – excesul de apă este mult mai nociv, iarna se pune 1 l de apă săptămânal, la o plantă de 1 m înălţime. Iar vara se udă de 2-3 ori pe săptămână. Dacă nu are rădăcinile înecate în apă, ficusul se comportă normal, de aceea se recomandă a se goli surplusul de apă acumulat în farfuria ghiveciului.

Longevitate – 10-20 de ani, poate trăi chiar mai mult dacă condiţiile de cultură sunt bune.

Varietăţi de specii – „Ficus Elastica Decora”, „Ficus elastica La France”, „Ficus elastica robusta”, „Ficus elastica Doescheri”.

Acest arbust este stufos are ramuri arcuite ori pendante.

Origine – India, Malaysia

Frunze – persistente de 5-7 cm lungime, ovale, cu vârful ascuţit, aspectul este curat.

Flori – nu are

Lumina – puternică, îi place căldura, de aceea îl orientăm spre sud şi să nu fie mutat dintr-un loc în altul pentru că riscăm să-i pierdem frunzele.

Solul – mraniţă sau pământul din grădină, nisip puse tot în cantităţile egale.

Îngrăşăminte – tot la fel ca şi la „Ficus elastica”, un dop de îngrăşăminte lichide la 10 l apă.

Udarea – se face iarna la 7 zile iar la 2-3 zile vara prin scufundarea ghiveciului într-un bazin cu apă. În schimb iarna mai trebuie făcută o procedură şi anume de pulverizat cu apă frunzele otadă la 2 zile, deoarece lipsa de umiditate a aerului duce la îngălbenirea frunzelor.

Cerinţe practice – feriţi ficusul de curenţi de aer rece, care determină căderea frunzelor, iar încălzirea prin pardoseală duce chiar la distrugerea arbustului.

Longevitatea – 2-15 ani, iar dacă este îngrijit bine poate trăi şi mai mult.

Specii şi varietăţi – „F. Curly”, „Ficus Natacha”, „F. Danielle”.

Ficusul târâtor este un arbust de talie mică, persistent, cu tulpinile suple şi ramificate care butăşesc (înmulţesc) singure.

Origine – China, Japonia şi Vietnam.

Frunze – 2-5 cm lungime, cordiforme, fine, de o culoare verde-mat (închis), ascuţite, dispuse la extremitatea tulpinilor adulte.

Flori – ficusul cultivat direct în pământ face smochine în formă de pară, de 5 cm lungime.

Lumina – acestuia îi place mai mult umbra. Aşezaţi ghiveciul la 3-4 m de fereastră.

Pământul – mraniţă, nisip şi pământ de ericacee.

Îngrăşământ – între lunile martie – septembrie la 2-3 udări, adăugaţi şi îngrăşământ azotos.

Udarea – faţă de ceilalţi ficuşi, acesta are nevoie de umiditate mare iar substratul să fie în permanenţă ud.

Însă şi la acesta se goleşte farfuria cu surplus de apă.

Cerinţe specifice – are nevoie de suporţi pe care să fie agăţaţi lăstarii sau chiar pe un perete care îl acoperă cam în 4 ani formând astfel o perdea verde.

Longevitatea – încep de la 3 luni-5 ani, iar dacă dorim să-i menţinem sub formă globuloasă nu facem altceva decât să-i tundem în permanenţă lăstarii.

În casele noastre aceşti ficuşi pot fi amplasaţi de obicei la intrarea principală, la capătul unui hol sau în spatele unei canapele care să se afle lângă o fereastră; acesta umple golurile şi de multe ori ne transformă casa într-o mică grădină botanică.

Ficusul dă o notă de eleganţă, frivolitate şi impozanţă.

– va urma –