Monden, Societate

Peste 700 de căsătorii şi 18 divorţuri administrative, tranşate la Starea Civilă din Târgu-Jiu

 | 11 ianuarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Târgujienii s-a iubit mult şi anul trecut, dovada stând în cele peste 700 de acte de căsătorie încheiate la Starea Civilă din municipiu. Fie că sunt tineri ori trecuţi de prima tinereţe, oamenii încă mai aleg convieţuirea prin căsătorie, la polul opus fiind divorţurile pe cale administrativă, acestea nefiind semnificative numeric.

Semnatura eletronica CertDigital

Ofiţerii Stării Civile din Târgu-Jiu au rezolvat anul trecut doar 18 divorţuri pe cale administrativă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu spune că cifrele sunt vizibil mici în comparaţie cu numărul actelor de căsătorie încheiate. “Pe tot parcursul anului 2017, au fost încheiate la Starea Civilă un număr de 707 certificate de căsătorie şi am încheiat pe cale administrativă 18 divorţuri. În total, au fost primite 20 de cereri pentru divorţuri administrative, însă în timpul soluţionării acestora, două cupluri au renunţat la divorţ” a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Cuplurile care înaintează actele pentru desfacerea căsătoriilor pe cale administrativă au şi dreptul de a renunţa la divorţ în termen de 30 de zile de la depunerea actelor aferente, astfel că, cererea cu pricina se clasează de către autorităţi. Pentru divorţul la ofiţerul Stării Civile, ambii soţi trebuie să fie prezenţi, să completeze o declaraţie şi o cerere şi să nu aibă copii minori în întreţinere. După ultima declaraţie completată de cei doi în timpul procesului de divorţ, hotărârea, respectiv certificatul de divorţ se eliberează în termen de 15 zile, în trei exemplare. Dintre acestea, două vor ajunge la parteneri şi unul va rămâne la Primăria Târgu-Jiu.

Taxele s-au modificat!
Conform reprezentanţilor administraţiei locale de la Târgu- Jiu, la nivelul municipiului taxele pentru oficializarea cununiilor au crescut de la 1 ianuarie 2018, conform unei hotărâri adoptate de consilierii locali. “Anul trecut, taxele pentru oficierea cununiilor în weekend erau de 160 de lei, respectiv 400 de lei pentru cele oficiate la Poarta Sărutului. Din acest an însă, taxele au suferit modificări, în sensul că acum cuplurile ce vor să se căsătorească achită o taxă de cununie de 200 de lei pentru evenimentele oficiate în weekend şi de 500 de lei pentru cele de la Poarta Sărutului”, a precizat Anamaria Ianc. Este de precizat faptul că taxa pentru divorţul administrativ a rămas neschimbată, la fel ca în ultimii ani, respectiv de 500 de lei.
Izabella Molnar

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL