Purtătorul de cuvânt al DSP Gorj creează sticle decorative

1040

Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, are un talent aparte: transformă simple sticle sau pahare în obiecte decorative deosebite. Deși încă nu le comercializează, Elena Pițian a postat creațiile sale pe Facebook, primind rapid zeci de aprecieri.

Obișnuită cu camerele de filmat și cu microfoanele jurnaliștilor, fiind de ani de zile purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Gorj, Elena Pițian este, în timpul liber, o familistă convinsă și un om sticlatalentat. Recent aceasta și-a surprins prietenii cu sticle decorative pe care le-a postat pe o rețea de socializare. Obiectele nu au fost făcute pentru a fi comercializate, însă mulți prieteni au încurajat-o pe Elena Pițian să își valorifice talentul.
Mai mult decât atât, fiica ei, Diana Pițian, îi calcă pe urme, tânăra moștenind talentul mamei.
sticla2Dintr-o sticlă goală, spre exemplu, se poate face o vază pentru o floare. Este nevoie de frânghie, adeziv, și elemente decorative precum material textil, nasturi, paiete și așa mai departe. Mai întâi se lipește un capăt al frânghiei pe baza sticlei, iar apoi se înfășoară până la vârf, unde vei lipi și celălalt capăt. După ce adezivul s-a uscat și frânghia a rămas lipită de recipient se pot aplica materialele decorative. Aspectul final depinde de imaginația și creativitatea fiecăruia.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here