Recco și Carlos Tașcău de la Salvamont Gorj, la Congresul Internațional de Salvare Montană din Bulgaria

704

În perioada 19-23 octombrie, în staţiunea Borovets din Bulgaria va avea loc Congresul Internaţional de Salvare Montană CISA – IKAR, cea mai mare acţiune de acest gen care se organizează pe plan mondial. Țara noastră, prin Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, este membră, de pe  peste 20 de ani, în acest comitet, având gradul A, cel mai înalt între cele patru grade acordate membrilor săi.

Congresul Internaţional de salvare montană CISA – IKAR reuneşte reprezentanţii salvatorilor montani din peste 50 de ţari de pe toate continentele, alături de care, institute de cercetări şi cei mai mari producători de echipamente de salvare montană din lume, vor expune şi vor prezenta cele mai recente cercetări şi descoperiri în acest domeniu.
Recunoscuţi pentru nivelul ridicat în care îşi desfăşoară activitatea şi pentru legislaţia naţională foarte bună privind activitatea de salvare montană, salvamontiştii români vor fi prezenţi la această acţiune cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai judeţelor Argeş, Caraş Severin, Gorj, Neamţ şi Suceava.

Recco și Carlos Tașcău, în Bulgaria
salvamontRomânia a fost invitată să prezinte, în reuniunea în plen din ziua de joi, un material privind modul de organizare a comisiei de câini de avalanşe, programa de pregătire a echipajelor de intervenţie, salvator montan + câine de căutare, iar întreaga zi de vineri, să susţină un atelier de lucru şi prezentare cu cele cinci echipaje canine care vor constitui echipa României la această acţiune. Helios şi Dara, conduşi de Ion Sănduloiu de la Salvamont Argeş , Vreni, condus de Brecică Cristian din Caraş , Recco şi Carlos Taşcău de la Salvamont Gorj şi Eric cu Pascu Dumitru de la Suceava vor reprezenta şcoala română de câini de avalanşe, şcoală în care în ultimii doi ani s-au mai format, sau sunt în diverse stagii de formare şi atestare, echipaje de intervenţie în avalanşe din judeţele Mureş, Bihor, Harghita şi Sibiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here