Viceprimarul comunei Băleşti îşi pune pirostriile

443

primaria-balestiSărbătoare, la sfârşitul acestei săptămâni, în familia viceprimarului de la Băleşti, Vasile Cârstea, şi în rândul angajaţilor administraţiei locale. Asta, deoarece, alesul local se va căsători sâmbătă, la orele 14:00, la Biserica „Tuturor Sfinţilor”, din satul Tălpăşeşti, cu aleasa inimii sale, Maria Marilena.

Cei doi sunt deja căsătoriţi civil, evenimentul având loc în urmă cu ceva vreme, ei fiind deja şi părinţii unei fetiţe de patru luni, pe nume Ioana Ariana.

Naşii celor doi vor fi Adrian şi Adina Spineanu, apropiaţi ai cuplului, iar petrecerea va avea loc sâmbătă, de la orele 19:00 la un restaurant de la marginea localităţii. Viceprimarului Vasile Cârstea îi vor fi alături şi colegii din primărie, precum şi primarul din Băleşti, Aristică Paicu. Acesta din urmă susţine că are o relaţie excelentă cu Cârstea, considerându-l chiar succesorul său la şefia administraţiei locale din Băleşti. „Voi merge cu familia la nunta vicelui deşi vom fi constrânşi de timp deoarece, tot sâmbătă, va mai trebui să onorăm o altă invitaţie de nuntă. Mă bucur pentru familia pe care o are, îi cunosc soţia şi ambii sunt în culmea fericirii, mai ales de când au devenit părinţi”, a declarat primarul Aristică Paicu.

Garantează căsătorii pe viaţă

Primarul din comuna Băleşti, Aristică Paicu, sfătuieşte, de asemenea, toţi tinerii din localitate, care vor să-şi pună pirostriile, să calce pragul Primăriei Băleşti, acesta spunând că viaţa în doi, ca urmare a căsătoriei oficiate de el, ar fi trainică. Paicu chiar susţine că este încurajat, destul de des, de către tinerele din comună, care sunt necăsătorite, să mai câştige încă un mandat de primar, pentru a le oficia şi lor cununia civilă.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here