Morega, informații șoc: Perdantul Ciurel, împins înapoi în CEO de către luzărul Dian

689

Laurențiu Ciurel, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, perdant pe fond al procesului cu compania privind revenirea sa pe postul de director al SE Rovinari, s-a aliat cu fostul senator ALDE, Dian Popescu, pentru a-l mătrăși din funcție pe Sorin Boza, actualul director al companiei energetice. Această informație șoc a fost făcută publică de către Dan Morega, președintele Institutulului de Analize și Investigații Publice Gorj, care susține că Dian, care va pierde în curând funcția de președinte al ALDE Gorj, l-ar fi dus, recent, cu acest scop, de mână pe Ciurel la noul ministru al Energiei. Demersul nu a fost însă unul încununat cu succes.

ciurel ins“Este o dorință personală a lui Ciurel, dar și a lui Dian Popescu. Am informații oficiale că Dian Popescu în calitate de încă președinte interimar al ALDE Gorj, dar va fi schimbat categoric, l-a luat de mânuță pe Ciurel și s-a dus la ministrul ALDE al Energiei de la București. Știu de la o persoană, căreia nu vreau să-i dau numele, care a discutat cu ministrul despre Boza, și a aflat cele întâmplate. Potrivit acestei persoane importante ministrul a dezavuat total și a respins o eventuală propunere privind repunerea lui Ciurel la CE Oltenia. Mai mult, și senatorul Iriza îl susține pe Boza, care nu are decât o lună în funcție și nu îi poți imputa ceva acestui om. Este exclus ca și Ciurel să ajungă iar manager general. Ar fi cea mai mare prostie și tâmpenie pe care ar face-o cineva, atâta timp cât Ciurel a lăsat cu pierderi CEO”, a spus Morega.
De altfel, Ciurel s-a declarat recent public, parțial învins, anunțând că va presta în privat până când procesul său de revenire la CEO se va finaliza.

Iriza, noul președinte interimar al ALDE Gorj!
Acesta susține, de asemenea, că mișcarea în cauză nu demonstrează decât încercările disperate ale lui Dian Popescu, care știe că va pierde șefia ALDE Gorj, în curând, și care își caută susținători în altă parte. “Am văzut în decizia Biroului Politic al ALDE, de la nivel național, că președintele interimar al ALDE va fi parlamentar, deci Dian va pierde șefia organizației care va fi preluată de Scarlat Iriza până la alegerile interne. Astfel, Iriza va fi președinte interimar și va organiza alegerile interne din ALDE Gorj”, a completat Morega.

Boza va sprijini Pandurii, dar când CEO va fi pe profit
Șeful IAIPP consideră că CEO va sprijini totuși Pandurii, dar asta abia când compania va fi pe profit. “Eu cred că, în legătură cu Condescu, totuși organele de stat trebuie să facă lumină la club, vorbesc de Finanțe, Parchet și chiar administrator judiciar. Asta în condițiile în care vor mai curge dosare penale pentru Condescu, din partea celor care deja i-au făcut noi plângeri acestuia la DNA. Categoric însă, CE Oltenia va susține Pandurii. Eu am vorbit cu managerul Boza, iar acesta mi-a spus că va sprijini Pandurii doar când situația economică a companiei o va permite, adică atunci când CE Oltenia va fi pe profit”, a specificat Morega, care susține și demersul lui Boza privind reducerea TESA.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here