Morega: “Tetraedru şi-a dat examenul de incompetenţă la Spitalul Târgu-Jiu”

652

După ce a dat chix cu al doilea manager, Nicoleta Manu dându-şi demisia din fruntea Spitalului Judeţean de Uregenţă Târgu-Jiu la finalul săptămânii trecute, SC Tetraedru Medical Consulting, firma cu trei angajaţi, şi-a demonstrat incapacitatea în actul de conducere al unităţii medicale gorjene. Cel puţin asta consideră profesorul de management, Dan Morega, care indică conducerii CJ Gorj să treacă la pasul doi, adică la renunţarea la managementul privat încheiat cu Tetraedru, firmă care nu a îndeplinit indicii de performanţă ceruţi în contractul cu autoritatea judeţeană, şi să aleagă un medic profesionist din cadrul SJU Târgu-Jiu, care să conducă în interesul beneficiarilor spitalul din municipiu.

Încolţită din toate părţile, criticată, reclamată şi nemaidorită în spital chiar de către proprii sublaterni, Nicoleta Manu, managerul SJU a renunţat în cele din urmă la actul de conducere pe care îl desfăşura din 12 noiembrie la spitalul din Târgu-Jiu. Ar mai fi stat, ce-i drept, pe funcţie, dar a greşit drastic în actul de management, ajungând să fie sancţionată şi criticată şi de conducerea Consiliului Judeţean Gorj, care i-a cerut, în cele din urmă, demisia, public. Abandonul forţat al Nicoletei Manu, un exemplu de incompetenţă şi de tupeu nemăsurat, aceasta fiind principala vinovată pentru un scandal mediatic creat în spital fără a avea dovezi concludente, lucru care a adus serioase deservicii de imagine judeţului şi autorităţilor care deţin unitatea medicală, impune şi o reanalizare a firmei care a câştigat managementul privat la SJU Târgu-Jiu. O spune profesorul în management, Dan Morega care a analizat managementul dezastruos al lui Manu şi Cristi Vlădoianu la spitalul judeţean.
“Managementul «privat» al lui Manu şi Vlădoianu a fost unul compromis, definitiv şi irevocabil, din punctul meu de vedere, ca specialist în management, profesor universitar şi om cu vastă experienţă şi performanţă în managementul instituţilor publice”, spune Morega care aşteaptă rezultatul auditului făcut la spital de către CJ Gorj.

“Tetraedru-firmă căpuşă”
Morega este convins însă că şi auditul în cauză ar fi obligat-o pe Manu să plece din funcţie, deoarece actul de management făcut de ea a fost îndreptat doar spre privatizarea laboratorului. “Comisia CJ Gorj va prezenta, totuşi, un raport în baza căruia se va dovedi că era necesară destituirea specialistei în ciordeala banilor publici şi a celei cunoscute ca aspitatoare de laboratoare”, mai spune Morega, critic la adresa celor doi manageri de la Tetraedru care au demisionat pe motive de incompetenţă crasă. “Sper ca toată lumea, dar în special Ion Călinoiu, să înţeleagă că Tetraedru nu reprezintă decât o firmă căpuşă. A demonstrat-o deja cu vârf şi îndesat la mai multe spitale unde a încercat, la unele a şi reuşit, să distrugă tot ce era funcţional. A făcut-o la spitalul din Severin, unde, în vara lui 2013, firmei i s-a şi reziliat contractul după ce, în prealabil, a băgat unitatea în datorii. Aici însă, Manu a reuşit să privatizeze laboratorul oferindu-l pe tavă unei alte firme căpuşă, adică la Sanomed”, a completat profesorul.

manu_iPatronul fost SPP-ist, managerul numărul trei al SJU
Deoarece Tetraedru are doar trei salariaţi, doi trecând prin funcţia de manager al SJU Târgu-Jiu, Morega se întreabă dacă nu cumva chiar patronul firmei se va pune manager al spitalului din municipiu. “În locul lui Manu ar fi bun de manager chiar patronul Tetraedru, fostul SPP-ist, Dorel Dumitraş, care este, probabil, salariatul numărul trei al firmei. Nu ar fi de mirare să-l vedem pe Dumitraş manager, că poate lui îi reuşeşte faza cu laboratorul… Să nu uităm însă că cine greşeşte, plăteşte, iar dacă Ion Călinoiu mai acceptă un novice la spitalul judeţean va pierde pe mâna sa”, avertizează Morega.
“Am spus-o şi o spun iar, răspicat. Spitalul are nevoie în fruntea sa de un doctor, de un bun specialist, cu studii în domeniul managementului sanitar, şi nu de păsări călătoare, păsări răpitoare distrugătoare. Nu este nevoie de manageri cu o ambiţie nemăsurată, ţinuţi pe funcţii cu costuri extrem de mari. De asta cred că decidenţii, în acestă cauză, trebuie să fie mult mai profunzi în a examina totul cu multă atenţie, cu mult pofesionalism şi să aibă deschidere spre un management participativ. Trebuie să se consulte de fapt factorii de decizie de la nivelurile interioare ale spitalului, pentru a lua cea mai corectă decizie pentru a numi un manager şi să terminăm o dată pentru totdeaună, o spun ca specialist, cu managementul «privat». Nu există management privat sau de stat. Există management performant şi neperformant”, a conchis Morega.
Şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice, Dan Morega, a criticat încă de la finalul anului trecut activitatea deficitară a Nicoletei Manu pe care a numit-o “hărpăreaţă” şi “profitoare” şi diabolică în intenţia de a privatiza, chiar şi trecând pestre dr. Aurelian Udriştoiu, laboratorul unităţii medicale.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here