Deshumarea soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, împuşcaţi în ziua de Naşterea Domnului din 1989, nu s-a petrecut doar în cimitirul Ghencea Militar, ci în sufletul şi în conştiinţa unei uriaşe mulţimi româneşti nemulţumite de starea în care a ajuns ţara.
Am văzut ani de zile nostalgici suspicioşi, asociindu-se ideii că în morminte n-ar fi îngropaţi cei împuşcaţi, sau că Nicolae şi Elena Ceauşescu erau nişte sosii ale unor conducători protejaţi de furia mulţimii şi exilaţi undeva într-un paradis necunoscut de mulţimile răzbunătoare de atunci. Cu siguranţă că cei împuşcaţi au fost ei şi acest lucru va fi confirmat de organismele specializate şi profesioniste ale medicinii legale din România. Ce n-au înţeles autorităţile este că dezgropând morţii se ajunge la spiritul lor, acea entitate dumnezeiască care scapă puterii şi interpretării umane. Oamenii compară vremurile grele, dar sigure de dinainte de 1989 cu vremurile criminale şi nesigure de astăzi.
Am urmărit atent discursul lui Traian Băsescu în legătură cu raportul Uniunii Europene pentru Justiţie. Personal, cred că iluştrii intelectuali din Magistratură nu au nevoie de un raport explicativ pentru cancelariile europene, unde părerile despre justiţia românească sunt catastrofale. Conform unui amic al meu, mare specialist economic, Gheorghe Băleanu, Justiţia are capacitatea de a se salva singură, pentru că în România nu se poate face judecată dreaptă cu legi strâmbe şi de strâmbăturile din legi poate să fie vinovat şi cetăţeanul Român de etnie maghiară Gheorghe Frunda, care a ajuns la indexul preşedintelui fiindcă s-a opus causticizării Legii Agenţiei Naţionale pentru Integritate, ascunzând averile mai profund decât ocultismul din spatele lor.
Dezgropat din Ceruri, spiritul lui Nicolae Ceauşescu ar putea să toarne prăpăd peste lumina actualei puteri, s-o scurtcircuiteze, mai ales că mulţimile o văd deja ca pe o pacoste, ca pe un vector al răului care-i însoţeşte pe toţi slujitorii ei.
Notă: Sufletele vii nu sunt odihnite atunci când au nevoi materiale presante. O ţară flămândă şi fără speranţă nu poate ierta gafele unor conducători care încearcă în disperare să semene cât de cât cu cel care a fost Nicolae Ceauşescu. Desigur, fiecare dintre ei trăieşte cu angoasa momentului din faţa plutonului de execuţie, deşi niciodată în ţara aceasta nu se vor mai comanda crime istorice cu ajutorul Justiţiei forţate. Imaginea Justiţiei româneşti se va redresa doar atunci când blestemul morţii lui Ceauşescu se va ridica de pe cuprinsul ei (în accepţiunea mea, în acest cuprins intră şi cei care judecă drept şi cei care judecă strâmb pentru că nimeni nu judecă fapte, ci mărturii sau documente. Oricare din aceste două elemente pot fi trucate.)…
Constantin Bunilă
