Mort la nunta proprie-i fiice!

347

Un bărbat de 46 de ani a murit sâmbătă seara la nunta propriei fiice, organizată la Padeş, în satul Motru Sec. Rudele acestuia acuză echipajele de la Salvare că nu au intervenit la timp pentru a-l salva, directorul Staţiei Judeţene de Ambulanţă Gorj, dr. Dan Vâlceanu promiţând o anchetă administrativă pentru a vedea ce s-a întâmplat.

Doru Şerbănescu este din judeţul Mehedinţi, fiind domiciliat la Baia de Aramă, iar sâmbătă a fost toată ziua la Padeş, în judeţul Gorj, unde îşi mărita fata cea mare. Toată agitaţia din ultimele zile, căldura destul de mare, precum şi stresul şi emoţiile pentru un astfel de eveniment par să-l fi solicitat până peste puteri. Fratele acestuia, Nicolae, spune că sâmbătă după-amiază, bărbatul s-a întins pe pat pentru a se odihni, iar ulterior nu s-a mai trezit, echipajele medicale chemate în ajutor sosind cu mare întârziere.
„A fost de dimineaţă la toate obiceiurile care sunt conform tradiţiei la noi, iar după-amiază, pe la 16.00, a zis că se pune un pic în pat pentru a se odihni. Pe la 18.00 şi câteva minute când am venit la el, am văzut că nu se trezeşte şi atunci am sunat la 112. Era încă în viaţă. A venit un echipaj SMURD de la Motru, în loc să vină unul de la Baia de Aramă, care e mult mai aproape. Pompierii nu au avut ce să-i facă şi am sunat iar la 112, iar după vreo două ore a venit o salvare, dar el era deja mort”, afirmă fratele celui decedat. Trupul neînsufleţit al bărbatului nu a mai fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, deşi un echipaj venise pentru a prelua cadavrul, poliţiştii neavând suspiciuni cu privire la cauzele decesului, considerând că nu se impune efectuarea unei necropsii.
În tot acest timp nunta fetei celui decedat a continuat la câţiva kilometri distanţă, într-un alt capăt al satului, tânăra nefiind anunţată despre nenorocire. Rudele au menţionat că în cursul zilei de duminică urmau să-i dea vestea, nimeni nedorind să strice nunta. De altfel, cei care au ştiut despre nenorocire nici nu s-au putut distra, dar au mimat veselia, doar din dorinţa ca mireasa să se simtă bine la un eveniment pe care l-a aşteptat toată ziua.
Şeful Ambulanţei Gorj, dr. Dan Vâlceanu, spune că va deschide o anchetă internă pentru a verifica situaţia de la Padeş, el menţionând că nu a primit nicio reclamaţie de la membrii familiei celui decedat, doar jurnaliştii semnalându-i situaţia respectivă. Vâlceanu afirmă că substaţia Motru intervine în cazurile de pe raza comunei Padeş, din primele informaţii pe care le are cele două echipaje de la substaţie fiind în misiune, la alte intervenţii, la ora la care a fost primit apelul de la rudele celui decedat la nunta propriei fiice. Acum rudele celui decedat se pregătesc de înmormântare, asta la doar o zi de la nunta care ar fi trebuit să fie un eveniment de neuitat pentru toată lumea. Nunta a devenit un eveniment de neuitat, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit mirii, din păcate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here