Morţii şoselelor, victimele avariţiei!

675
S-au întâmplat atâtea accidente cu morţi şi răniţi pe şoselele ţării încât nu mai este nevoie să le reamintim pe toate. Victimele de la Mihăileşti – Buzău au fost uitate. Mai recentul accident din zona comunei Scânteia, judeţul Iaşi, are cam aceiaşi soartă. Numai că trebuie să tragem un semnal de alarmă, după modelul „azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”.

Ceea ce ne face să dăm atenţie cazului petrecut la o trecere de nivel fără barieră de cale ferată este similitudinea firmei de transport călători cu a uneia de la noi de prin Gorj. În zona comunei Scânteia, din judeţul Iaşi, existau doar semnale acustice şi vizuale la o trecere de nivel peste calea ferată. Aşa ceva avem şi în Gorj, ca să amintim şi numai zona Scoarţa.
Au murit 13 oameni nevinovaţi, iar alte persoane sunt grav rănite. În urma unei coliziuni cu un tren privat al firmei Regiotrans SRL Braşov, automotorul cu două vagoane circulând pe ruta Iaşi-Braşov.
Morţii de la Scânteia, ca şi morţii altor accidente rutiere sunt victimele avariţiei. Şoferul ieşean era plătit la negru şi se eluda legea! Iar transportul ilegal cu maxi-taxi se practică şi în judeţul Gorj. În condiţii de transport primitive, cu maxi-taxi de 19 persoane dar încărcate până la refuz. Nimeni nu le controlează. Nici RAR-ul, nici poliţia rutieră şi nici alte autorităţi. Firme care nu au obiceiul să le ceară şoferilor să rupă şi bilete de călătorie. Iar imediat după ce se trece Podul Jiului, şoferul predă banii negri unui alt coleg ce stă parcat pe dreapta, într-o somptuoasă maşină de teren. Pe aceleaşi microbuze mai este inscripţionată şi o altă firmă, înregistrată pe undeva prin Judeţul Bacău, cu punct de lucru în Moineşti. Dacă bilete nu se dau călătorilor, se înţelege că evaziunea fiscală este la ea acasă şi în Gorj, la fel ca în toată ţara. Cine ştie dacă şoferii firmelor gorjene nu au acelaşi statut cu al şoferului ieşean implicat în tragicul accident, şi n-or fi şi ei tot fără contract de muncă.
Lăudabilă poziţie a avut ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a demarat o anchetă în cazul cumplitului accident de la Scânteia. L-am ruga să purceadă rapid şi la o verificare de către organele de control ale ministerului transporturilor a legalităţii funcţionării şi a altor firme de transport persoane. Fără intervenţia promptă şi dură a autorităţilor statului legea pe şosele o vor face goana după banii negri şi eludarea oricăror reguli.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here