Moșoiu, în așteptarea verdictului

533

Primarul de la Drăguțești, Vasile Moșoiu, dar și predecesorul său în funcție, Ion Modroiu, trec azi prin mari emoții, alături de alți doi inculpați în dosarul în care și ei sunt judecați și acuzați că au prejudiciat bugetul comunei cu circa 400.000 de lei. Judecătoria Târgu Jiu a lăsat în pronunțare o sentință în acest dosar, inculpații evident că sperând să fie declarați nevinovați, ei considerându-se oricum trimiși în judecată fără un temei real. Procesul a început cu mai bine de doi ani în urmă, actualul și fostul edil, fiind acuzați că au construit niște poduri și podețe peste Jiu, în comună, dar la plăți au introdus și lucrări neefectuate. Verdictul de azi e interesant în contextul în care edilul Moșoiu are deja o condamnare cu suspendare de un an de zile, iar un alt inculpat din dosar, dirigintele de șantier Nicolae Isar, este și el la al doilea dosar. În așteptarea primei sentințe a instanței este doar fostul edil Modroiu și omul de afaceri Valentin Frunză. Toți patru ar putea să mai fie nevoiți să aștepte încă două săptămâni o decizie a instanței, dacă judecătorul de caz decide o amânare a pronunțării verdictului, sentința respectivă nefiind însă una definitivă, indiferent dacă inculpații sunt achitați sau inculpați.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here