Narcis Răducan: “Dacă legăm două, trei rezultate bune, deja ești în primele trei!”

441

Victoria din meciul de la Giurgiu le-a dat încredere celor de la Pandurii și acum visează să ajungă pe podiumul Ligii 1, un lucru realizabil având în vedere faptul că viitoarea adversară, ASA Târgu Mureș, e ultima echipă de pe podium și e cu doar un punct în fața gorjenilor.
Pandurii a intrat deja în febra jocului cu vicecampioana și speră să repete jocul consistent de la Giurgiu și chiar și rezultatul obținut în fața Astrei: “Suntem cu gândul la meciul cu Târgu Mureșul. E un meci greu, cu jucători experimentați, o echipă solidă chiar dacă nu mai are același parcurs cu cel de anul trecut. Se mențin în zona play-off și nu ne va fi simplu, dar după partida cu Astra, jocul ăsta bun le dă curaj băieților. Ne bazăm și pe o stare de spirit mai bună, sperăm să învingem, deși nu ne așteptăm la un meci simplu. Am câștigat în fața unei echipe foarte bune a campionatului, așa că suntem încrezători. Singura noastră problemă a fost inconstanța, am făcut un joc bun după care am scrântit-o. Dacă legăm două, trei rezultate bune, deja ești în primele trei”, a declarat președintele Pandurilor, Narcis Răducan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here