Naţionala mică, fără frică

614

România va avea o misiune extrem de dificilă la Campionatul European Under 21 de anul viitor. Competiţia se va ţine în Italia, iar “tricolorii” fac parte din grupa C, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia. În ciuda oponenţilor de calibru cu care se vor bate elevii lui Mirel Rădoi, în tabăra noastră domneşte optimismul. “Sunt foarte nerăbdător să înceapă Europeanul, nu contează cu cine suntem în grupă, noi trebuie să avem încredere în noi și să mergem acolo conștienți de faptul că ne putem atinge obiectivul. Trebuie să privim partea plină a paharului, avem șansa să eliminăm cele mai bune echipe de la EURO, trebuie să profităm de ea”, a declarat căpitanul României U21, portarul Ionuț Radu. “Știam cu toții că nu va fi ușor indiferent de adversari, că orice meci va fi greu. Jucăm la Campionatul European unde motivațiile sunt mari pentru toată lumea, sunt de părere că avem o grupă puternică, dar, totodată interesantă. Mergem la EURO încrezători că putem trece de grupe”, a spus şi atacantul George Puşcaş. “Am ajuns printre cele mai bune 12 echipe ale Europei, e normal să fie greu la EURO, dar trebuie să mergem acolo să ne bucurăm de fotbal și să fim convinși că putem câștiga meciuri”, a adăugat Ianis Hagi. Optimismul jucătorilor a fost împărtăşit şi de antrenorul reprezentativei U21. “Chiar dacă suntem outsideri, le vom face viața grea tuturor. Toată echipa se va apăra și toată echipa va ataca! Am avut cea mai bună defensivă, și noi, și englezii, dar nu mai contează ce a fost în preliminarii. Nu ne temem de niciun adversar”, a precizat Mirel Rădoi.
Programul meciurilor grupei C de la EURO 2018
18 iunie: Anglia – Franța, ROMÂNIA – Croația
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA, Franța – Croația
24 iunie: Croația – Anglia, Franța – ROMÂNIA
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here