Ne jucăm, învăţăm şi creştem împreună

839

La Complexul de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială Tîrgu-Jiu, luni, 29.05.2017, orele 12.30, a avut loc întâlnirea ,,Împreună suntem o familie!’’, acțiunea fiind inclusă în cadrul proiectului educaţional ,,Ne jucăm, învăţăm şi creştem împreună!’’ desfășurat în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu.
Astfel, preşcolarii grupelor mică B şi mare D, coordonaţi de prof. Rusu Gabriela, prof. Popescu Daniela, prof. Mălăescu Cicilia, prof. Croicu Elena, director Prof. Ionescu Sina şi părinţii acestora s-au întâlnit cu copiii din centru, mamele acestora şi doamna coordonator a centrului, Săulescu Ramona, precum, pentru a stabili raporturi afectivepozitive între membrii grupurilor de copii prin desfăşurarea unor activităţi artistice, de voluntariat şi de petrecere a timpului împreună, ca într-o familie. Cu toții au dăruit din puritatea și inocența copilăriei lumină și speranță, dragoste și prietenie.
Scopul a fost de a oferi copiilor aflaţi în dificultate din acest centru un strop de bucurie, iar copiilor voluntari din grădiniţă o schimbare în educaţia lor, trăind o nouă experienţă de viaţă. Adulţilor participanţie oferim posibilitatea de a descoperi ce înseamnă toleranţa, bucuria de a dărui şi munca în echipă.
Mulţumim tuturor celor ce s-au implicat în desfășurarea acestei acțiuni, voluntarilor pentru susţinerea oferită în reuşita activităţii!
Prof. Rusu Gabriela
Prof. Popescu Daniela

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here