Nedeia de Sfântul Ilie a strâns mii de persoane la Polovragi

1023

Anual, la Polovragi are loc Nedeia de Sfântul Ilie, unul dintre cele mai mari târguri din ţară. Mii de persoane au ajuns şi de această dată la Polovragi pentru a participa la manifestările organizate de autorităţi şi pentru a vizita standurile comercianţilor veniţi din întreaga ţară. De departe, cea mai aglomerată zi a fost duminică, chiar de Sfântul Ilie, fiind şi ultima zi a târgului.

Duminică, 20 iulie, a fost ziua de vârf a Nedeii de la Polovragi. Manifestările au debutat încă de dimineaţă, de la ora 10.30 având loc “Parada portului, dansului şi cântecului popular păstoresc”; a urmat parada cailor, deplasarea făcându-se de la Primărie la scena din Vatra Târgului unde a avut loc festivitatea de deschidere cu premierea familiilor care aniversează 50 de ani de căsătorie şi a tinerilor care împlinesc 18 ani în luna iulie 2014. Manifestările au continuat cu un spectacolul folcloric susţinut de formaţii artistice din mai multe judeţe. Este vorba despre judeţul Sibiu: Jina, Răşinari, Tilişca, din Argeş: Corbi, din Vâlcea: Vaidieni, Băbeni, Horezu, Păuşeşti, din Gorj: Novaci, Baia de Fier, Crasna, Polovragi Alimpeşti, Stăneşti.

Meşteri şi comercianţi din ţară
polovragi4Nedeia de la Polovragi datează încă din secolul al XVII-lea, când se organiza un mic bâlci unde negustorii aduceau clopote, şei de piele, cuie de şindrilă, hamuri, desagi, frânghii, încălţăminte şi totodată era o ocazie de întâlnire pentru ciobanii din Gorj, Vâlcea, Alba şi Sibiu, pentru a face schimb de mărfuri şi a discuta despre traiul la munte şi viaţa de cioban.
Primele zile ale bâlciului au fost dedicate, ca de fiecare dată, tradiţionalului târg de animale, aici venind crescătorii de vite din Polovragi dar şi din zonele învecinate.
Următoarele zile au fost rezervate târgul de mărfuri unde meşterii olari, sculptorii în lemn şi creatorii de costume populare din ţară şi-au expus produsele.
Nedeia de Sfântul Ilie de la Polovragi a fost organizată de Primăria, Consiliul local şi Căminul Cultural Polovragi, în colaborare cu Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here