Noaptea Muzeelor-Târgu-Jiu 2018: Sute de vizitatori, prezenți la expoziții, la spectacolul de balet și la atelierul de caricatură

598

Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a fost plin de Noaptea Muzeelor, instituția fiind deschisă publicului, sâmbătă, între orele 15.00 – 24.00, vizitatorii putând vedea exponatele gratuit. Sute de persoane au trecut pragul instituției de cultură, copiii fiind dornici să-și însoțească părinții la acest eveniment.

De altfel, evenimentul Noaptea Muzeelor 2018 s-a desfăşurat în judeţul Gorj în trei locuri: Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă din municipiu şi Muzeul de Literatură „Tudor Arghezi” din Târgul-Cărbuneşti. Pe lângă expoziţiile de bază, vizitatorii au fost plăcut surprinşi de prezentarea de expoziţii temporare, proiecţie de filme şi fotografie, lansări de carte, momente coregrafice, spectacole de teatru, balet, face painting şi muzică. Foarte solicitat a fost artistul Aurelian Șuță ȘAI, care a realizat sute de caricaturi la solicitarea celor care au văzut, încântați, lucrările din expoziția sa, găzduită de Muzeul Județean Gorj.
Momentele de balet ale elevilor Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu au fost coordonate de Liliana Tăbuş, iar momentele de teatru de elevii Colegiului Naţional ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Și elevii de la Colegiul ”Ecaterina Teodoroiu” au ghidat, îmbrăcați în veșminte specifice perioadei, vizitatorii care au dorit să vadă exponatele din Muzeul de Istorie și Arheologie.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here