Noi bonuri câştigătoare la extragerea de Paşti

535

În prima zi de Paşte, mai precis pe 8 aprilie, a fost organizată şi o extragere specială cu prilejul Sărbătorilor Pascale la Loteria Bonurilor Fiscale. Astfel, la extragerea specială de Paşte au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 22 ianuarie – 23 martie 2018. Bonurile fiscale câştigătoare sunt cele în valoare de 303 lei, emise în data de 1 februarie.  Fondul de premiere este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare. Depunerea cererilor de revendicare a premiului, de către deţinătorii de bonuri câştigătoare, se realizează începând de ieri, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând data de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul“, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here