Noi investiții la Spitalul Județean

794

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu și-a propus să modernizeze secțiile unității, urmând a fi amenajate și noi rezerve, acolo unde nu există. Potrivit directorului financiar-contabil Gigel Capotă, se revizuiește planul de investiții, deocamdată, după care se va decide care secții intră în procesul de reamenajare.
Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a beneficiat, în ultimii ani, de mai multe investiții și se pare că ele vor continua și în acest an. „Chiar în aceste zile revizuim planul de investiții și intenționăm să reamenajăm mai multe secții, unde vom face și câteva rezerve”, a confirmat Gigel Capotă, directorul financiar-contabil al SJU Târgu-Jiu.

Peste 22.200 de lei, din exploatarea rezervelor
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are rezerve la mai multe secţii. De departe, cele mai profitabile sunt cele de la Pediatrie, însă şi bolnavii internaţi la Cardiologie, Gastroenterologie, sau Obstetrică preferă să fie taxaţi pentru a beneficia de condiţii hoteliere superioare. Din exploatarea rezervelor au intrat în contul SJU nu mai puțin de 48.850 de lei în 2015 și 22.200 de lei în 2016, de la 1 ianuarie până la 30 iunie 2016. „Din taxa pe rezerve, în primele șase luni ale acestui an am încasat 22.200 de lei, respectiv 12.100 de lei de la Pediatrie, 850 de lei la Gastroenterologie, 1.250 de lei la Cardiologie și 8.000 de lei la Ginecologie”, a precizat Gigel Capotă, directorul financiar-contabil al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Conducerea spitalului dorește ca fiecare secţie să deţină cel puţin o rezervă. Ele vor fi dotate cu televizor, frigider, baie proprie, astfel încât pacienţii să beneficieze de un confort sporit. Totuşi, la preţuri nu vom umbla, tariful rămânând la 100 de lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here