Noi locuinţe ANL şi străzi modernizate în Târgu-Jiu

548

Anul 2015 va aduce pentru locuitorii municipiului Târgu-Jiu nu doar reţele noi de canalizare menajeră şi apă, ci şi străzi modernizate şi noi blocuri cu locuinţe pentru tineri.

Astfel, dacă pe parcursul anului trecut, circa 45% din străzile principale din Târgu-Jiu au fost supuse şantierelor odată cu lucrările efectuate privind alimentarea cu apă potabilă, dar şi înlocuirea şi extinderea reţelelor de canalizare menajeră, o bună parte dintre acestea vor intra în reabilitări. “Discutăm de reabilitări de carosabil pe Bulevardul Constantin Brâncuşi, strada 14 Octombrie, Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, strada Nicolae Titulescu. (…) o parte dintre acestea sunt prinse în programul de reabilitare pentru 2015, iar altele vor fi făcute în anii următori. Vom începe lucrările din primăvară şi le vom continua până în toamnă târziu, atât cât vremea ne va permite, astfel că principalele străzi vor intra în reabilitare totală cât de curând. Nu vorbim doar despre partea de carosabil, ci şi de trotuare, rigole, ridicarea la cote a căminelor, zone de parcare şi staţii pentru transportul în comun”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu. Şi partea de locuinţe de tip ANL va fi continuată pentru tinerii din Târgu-Jiu. Administraţia publică locală a obţinut finanţare de la Guvernul României, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru ridicarea a încă două blocuri cu un total de 80 de unităţi locative în zona Narciselor. “Această zonă este reglementată prin PUZ şi are o capacitate de până la 14 blocuri. Acolo mai sunt blocuri şi au fost date loturi pentru tineri în vederea realizării locuinţelor individuale. Deci, acum avem asigurată finanţarea, e în procedură de licitaţie. Ne mai dorim construirea a încă două blocuri în zona Ciocârlău lângă cele deja realizate, a câte 32 de unităţi locative. Per general, putem spune că deja suntem cu paşi mari de obţinerea până în 2016 a total număr de blocuri prevăzute în planul urbanistic general”, a mai spus directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, Marius Ionescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here