Noi locuinţe sociale şi ANL-uri în Târgu-Jiu

596

Două noi blocuri sociale vor fi ridicate în zona Ciocârlău din municipiul Târgu-Jiu. Potrivit autorităţilor locale, în partea de nord a oraşului există deja două astfel de blocuri urmând ca acestora să li se alăture alte două, ceea ce înseamnă 64 de unităţi locative. “Acum se lucrează în zona de nord, în Ciocârlău la două blocuri sociale cu o valoare de investiţie de peste 65 miliarde lei vechi, fonduri asigurate de la Guvern. Este vorba de realizarea, lângă cele două blocuri deja existente, a încă două, adică 64 de unităţi locative cu regim social”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Noi blocuri vor fi ridicate şi în cartierul Narciselor acolo unde municipalitatea este pe ultima sută de metri pentru demararea lucrărilor pentru construcţia a două blocuri de locuinţe pentru tineri de tip ANL. “În zona Narciselor, unde primăria a investit în anii trecuţi circa 80 miliarde de lei vechi, au fost cadastrate acele terenuri în aşa fel încât întreg cartierul să fie unul destinat locuinţelor pentru tineri; se pot construi maxim 16 blocuri. Acum sunt aprobate şi deja au avizul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru două blocuri urmând ca după avizarea în Comisia inter-ministerială să aibă loc procedura de achiziţie organizată de ANL, iar primăria să predea amplasamentul. Tot în zona respectivă sunt depuse documentaţiile şi studiile de fezabilitate ca după ce vor fi demarate aceste lucrări, să avem continuitate cu încă patru blocuri”, a precizat directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu.
Tot în zona Narciselor, autorităţile locale târgujiene au încheiat lucrările de infrastructură la cele 100 de locuinţe individuale pentru tineri. “Din bugetul local, la cele 100 de locuinţe individuale din cartierul Narciselor, acolo unde a fost pus terenul la dispoziţia tinerilor pentru concesionare, s-au finalizat lucrările de alimentare cu apă, cele de canalizare, aşteptăm obţinerea finanţării din Programul Operaţional Regional privind partea de asfaltări în acest cartier”, a mai spus Marius Ionescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here