Noi sesiuni de accesare a fondurilor pentru fermierii gorjeni

515

alin petricaOficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Gorj anunţă tinerii fermieri că de ieri a început cea de-a doua sesiune de depunere a dosarelor pe Măsura 112 pentru acordarea fondurilor nerambursabile..

pentru dezvoltare rurală conform Măsurii de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Aceasta este a doua sesiune, iar dosarele se pot depune până pe 30 noiembrie la sediul instituţiei menţionate mai sus. “Proiectele se fac gratuit direct la sediul nostru. Măsura 112- Instalarea tinerilor fermieri- se adresează persoanelor sub 40 de ani, care vor să pună bazele unei ferme şi care până în urmă cu cel puţin un an nu au mai accesat astfel de fonduri”, ne-a declarat Alin Petrică, reprezentant al OJCA Gorj.

Prima sesiune pentru Măsura 112 s-a desfăşurat în perioada decembrie 2008- martie 2009, în Gorj fiind depuse 14 dosare, toate aprobate. Pentru actuala sesiune, fondurile nerambursabile disponibile la nivel naţional ajung la 55 milioane euro. Se pot acorda sume între 10.000-25.000 euro pentru fiecare tânăr fermier, în funcţie de condiţiile îndeplinite şi de mărimea exploataţiei. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în sesiunea 21 Septembrie – 30 Noiembrie 2009 se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către Directorul General al Autorităţii de Management.
Măsura 141- accesată din octombrie
De asemenea, noi fonduri ce pot ajuta tinerii agricultori gorjeni pot fi obţinute prin a doua sesiune a Măsurii 141- Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă. Prima campanie a acesteia s-a desfăşurat între decembrie 2008-februarie 2009, iar la nivelul judeţului nostru au fost depuse 58 de dosare. Timp de 5 ani, agricultorii gorjeni vor primi din partea statului câte 1.500 de euro.
Obiectivele specifice ale măsurii se referă la creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic, şi ca producţia să se diversifice în funcţie de cerinţele pieţei şi de introducerea de noi produse. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), care desfăşoară activităţi economice, în principal agricole şi a căror exploataţie agricolă este situată pe teritoriul ţării, este înregistrată în Registrul Fermelor/Agricol, comercializează o parte din producţia agricolă obţinută.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice şi se pot înregistra şi autoriza în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008: individual şi independent (ca persoane fizice autorizate), ca întreprizători titulari ai unei întreprinderi individuale, ca membri ai unei întreprinderi familiale. Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie, prin stimularea spiritului antreprenorial şi diversificarea activităţilor şi veniturilor.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here