Notificarea CEO legată de concedieri, contestată de sindicate

485

Liderii FNME şi Univers nu văd corect demersul CEO de a transmite notificarea legată de concedierile colective din iunie, atâta timp cât administraţia refuză să se aşeze, din nou, la masa negocierilor pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM). Sindicaliştii celor două federaţii anunţă că, vor transmite totuşi proprunerile lor administraţiei, pe marginea notificării, chiar dacă ştiu că şefii CEO au scos la înaintare acest act, la fel ca şi noul regulament, pentru a-l pune în practică, în timp ce angajaţii nu sunt protejaţi de un CCM. De altfel, liderul FNME, Dumitru Pârvulescu, acuză conducerea companiei de parşivitate, în urma anunţului administraţiei că, va concedia, din 1 iunie, 2133 dintre actualii salariaţi, şi asta fără plăţi compensatorii pentru pensionabili.

CEO a transmis, miercuri, sindicatelor din companie, o notificare care se întinde pe şase pagini, prin intermediul căreia organizaţiile erau anunţate astfel de intenţia administraţiei de a efectua concedieri colective începând cu data de 1.06.2015. În cuprinsul documentului se precizează că la complex prestează, în prezent, 18.424 de persoane, Executivul fiind format din 631, Activitatea Minieră fiind concentrată pe 11.817 de salariaţi, cea Energetică pe 5337 de angajaţi, dar şi pe “Alte Activităţi”, în care sunt angrenaţi însă 639 de muncitori. De altfel, în document sunt stipulate şi motivele care determină conducerea companiei să apeleze la concedierile colective, dar şi faptul că, “CE Oltenia trebuie să parcurgă un amplu proces de restructurare, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din punct de vedere al numărului de personal, în urma căruia vor rămâne în funcţiune doar capacităţile de producţie cele mai eficiente, atât în zona de energie, cât şi în zona de minerit”.
“Atât în anul 2013, cât şi în 2014, performanţa operaţională a CE Oltenia SA a fost afectată, aceasta fiind consecinţa mai multor factori interni şi externi”, se mai precizează în document, cu completarea că, ponderea producţiei de energie electrică a CEO a scăzut de la 30,4% în 2012 la 21,5% în 2014.

parvulescuNotificarea, discutată cu cei zece!
Notificarea în cauză, în cazul existenţei unui Contract Colectiv de Muncă parafat şi în vigoare, ar fi fost completată cu propunerile sindicatelor, pentru a i se da o formă finală, acceptată de majoritari. Cum acest contract nu există, ci doar un acord considerat de o parte de sindicate drept “ilegal”, acest demers al adminsitraţiei este considerat drept unul “nefiresc” în aceste condiţii. “Noi contestăm modul prin care ni se impune această notificare. Existenţa ei este normală sau mai bine zis, era normală dacă exista un CCM, dar acum când administraţia nu vrea să mai negocieze deloc pentru un CCM valabil, trecerea la această etapă mi se pare o parşivitate. Ciurel profită că salariaţii CEO nu sunt protejaţi de un CCM, se profită de faptul că angajaţii sunt complet descoperiţi în faţa măsurilor stabilite de administraţie. Cred însă că, acele zece sindicate semnatare ale acordului ilegal nu sunt total străine de această notificare, cum nu sunt străine de noul regulament. Cred că respectivii şi-au asumat notificarea cum şi-au asumat şi regulamentul”, a concluzionat Dumitru Pârvulescu, lider al FNME. Acesta susţine că a discutat şi cu reprezentanţii Federaţiei Univers, care au o opinie similară cu cea a liderilor FNME legat de prezenta notificare.

4 2Salarii compensatorii, în funcţie de vechime
Reamintim că, o parte din cei 2133 de angajaţi ai CEO care vor fi concediaţi din luna iunie 2015 vor primi plăţi compensatorii ce se vor acorda în funcţie de venituri şi cheltuieli. Sumele vor fi cuprinse între 3400 de lei brut şi 20.400 de lei brut, în funcţie de vechimea salariatului. Cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu stagiu minim de cotizare, cu reducerea vârstei standard de pensionare şi pensie anticipată în intervalul 1.06.2015-31.05.2016 vor beneficia la data concedierii doar de o compensaţie financiară de 3400 de lei brut. De asemenea, cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu stagiu minim de cotizare, pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare şi pensie anticipată în intervalul 1.06.2016 – 31.05.2017 vor beneficia la data concedierii de o compensaţie financiară de 6800 de lei brut. Categoriile de salariaţi care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare până la 1.06.2017 vor beneficia în funcţie de vechimea în cadrul societăţii de: 3400 de lei brut dacă au o vechime mai mică de un an, 6800 de lei brut dacă au o vechime cuprinsă între un-doi ani inclusiv, 13.600 de lei brut pentru o vechime cuprinsă între doi-trei ani inclusiv şi 20.400 de lei brut dacă au o vechime mai mare de trei ani de zile.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here