“Nu vor să percuteze!” Parlamentarii gorjeni, chemaţi la şedinţe de către primari

618

Mulţi sunt primarii din judeţul Gorj care îşi manifestă nemulţumirile cu privire la faptul că deputaţii ori senatorii ce le reprezintă comunele dau dovadă de dezinteres şi chiar n-au mai călcat de multă vreme prin colegiile unde şi-au obţinut mandatele în anul 2012.

Unul dintre edilii gorjeni care vine cu soluţii în vederea unei comunicări un pic forţate între administraţii publice locale şi parlamentari este Ion Ciocea de la Bustuchin. Acesta va încerca, alături de alţi colegi, să organizeze o întâlnire între deputaţii şi senatorii care reprezintă Gorjul în Parlament şi să pună pe tapet problemele gospodăreşti cu care se confruntă fiecare comună în parte. “În momentul în care te ajută, îţi răspund la telefon şi te sprijină, nu poţi să spui decât lucruri frumoase. Dar eu sunt nemulţumit pentru că de vreun an de zile, parlamentarii au început să rupă orice legătură cu primarii. Vrem să-i chemăm, să avem o discuţie cu ei; nu să-i întrebăm de ce nu ne-au angajat copiii, soţiile, ci de ce nu se zbat şi nu se luptă să modifice cadrul legislativ în ceea ce priveşte administraţia locală. (…) Pentru asta, vom avea o întâlnire şi vrem ca fiecare primar din colegiu să venim cu o problemă, două, trei, de care credem noi că, dacă ei s-ar zbătea, ar schimba viaţa noastră. La mine la Bustuchin îi avem pe deputatul Mihai Weber şi pe senatorul Mihnea Costoiu”, a declarat primarul Ion Ciocea.
Un alt primar ce critică mult mai aspru activitatea parlamentarilor gorjeni este cel de la Leleşti. Marian Rotaru spune că deputaţii şi senatorii de pe colegiul din comuna pe care el o conduce, nu vor să percuteze. “Parlamentarii încearcă să prostească pe toată lumea; acum trebuie să le sugerez să facă undeva la trei luni o acţiune cu primăriile din colegiu ca să vadă şi oamenii că s-au implicat sau ce au făcut acolo. Am colegiul cu cei mai mulţi parlamentari, doi senatori şi doi deputaţi, dar din păcate nu şi-au făcut niciunul treaba. Atunci au promis marea cu sarea, dar acum au încălcat orice limită a bunului simţ. N-a venit niciunul să ne întrebe absolut nimic; nu ştiu să facă decât declaraţii. Am încercat să discut cu parlamentarii, dar nu vor să percuteze, mai mult de atât nu am ce face”, a spus edilul de la Leleşti făcând referire la senatorii Dian Popescu şi Tudor Barbu, şi la deputaţii Răzvan Rotaru şi Ion Cupă.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Da domnilor parlamentari dl Ciocea are dreptate (sic), in fiecare sambata sa veniti sa i curatati santurile in comuna , mai aduceti si cate o geanta de bani in bugetul comunei sa aiba dom ‘ primar pentru firmele de casa ale lui . Ba’ narodanilor rulul parlamentarilor este sa faca legi la Bucuresti nu sa va impaunati voi pe ulitele comunelor cu ei .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here