Dintotdeauna a existat un interes special din partea vorbitorilor pentru numele cu care i-au înzestrat părinţii şi tradiţia. Întâmplare sau premeditare, pecetea onomastică ne dă uneori mai mult decât o necesară identitate. Când cei vechi spuneau „Nomen est omen”, aveau în vedere – cel puţin după Sfântul Augustin – neştiutele resurse benefice pe care omitem să ni le atragem şi să ne facem astfel viaţa mai rodnică.
Rareori avem parte de un inventar colectiv al numelor de persoane sau de familii dintr-o anume localitate sau, chiar dacă există aşa ceva, nu sunt făcute publice, rămânând în arhiva unei instituţii de învăţământ superior ca dovadă a susţinerii vreunui grad didactic, ca lucrare de licenţă ori de disertaţie. Doi filologi – Constantin E. Ungureanu şi Elena Avram – şi-au propus, spre binele concitadinilor şi al ştiinţei onomastice în general, să tipărească lucrarea „Antroponime şi patronime în localitatea Ţicleni, judeţul Gorj”, un adevărat eveniment editorial. Rod al unei munci de investigaţie îndelungate şi minuţioase, cartea răspunde necesităţilor de ordin social, ştiinţific şi cultural, resimţite probabil de toate colectivităţile umane. „După câte ştiu – preciza un eminent universitar craiovean în 1980 –, cu excepţia unor date sumare dintr-un curs litografiat al lui I.-A. Candrea (Onomastica română, cu privire specială la onomastica Olteniei, Bucureşti, 1935-1936, 196 p.), nu s-a scris încă nicio lucrare dedicată, în mod special, studierii numelor de persoane din Gorj” (Radu Popescu, Graiul gorjenilor de lângă munte, Craiova, Editura „Scrisul Românesc”, 1980, p. 162). (Cartea lui I.-A. Candrea pare a fi o raritate absolută, de vreme ce nu este citată în medalionul din „Dicţionarul de lingvişti şi filologi români”, de Jana Balacciu şi Rodica Chiriacescu – „Albatros”, 1978.) Teza de doctorat a dialectologului şi gramaticianului oltean, tipărită într-un tiraj modic, nu a circulat cum s-ar fi cuvenit, deşi conţinutul este fără cusur. Din „Lista numelor topice” lipseşte motivat Ţicleniul: localitatea nu este una de sub munte, ci dintre dealuri şi ape, spre centrul judeţului.
Lucrarea de faţă are două calităţi evidente: claritatea şi autenticitatea. Destinată, implicit, tuturor locuitorilor din oraşul gorjean, descrierea numelor de persoane/familii este simplă şi deci accesibilă. După o prezentare generală a biografiei onomasticii, cei doi autori inventariază conştiincios antroponimele (într-un onomasticon) şi patronimele din localitate, discutând etimologia, semantica şi frecvenţa lor. O secţiune este rezervată poreclelor/cognomenelor (terminologia încă suportă clarificări) şi pseudonimelor. Sunt discutate derivate cu sufixe diminutivale (Frumuşelu este toponim şi patronim) sau geografice. „Revărsările demografice dinspre Transilvania – subliniază acelaşi Radu Popescu – sunt conservate şi ca antroponime. Pentru multe familii vechi, care se ţin drept băştinaşe din tată în fiu, doar numele mai arată o provenienţă ardelenească. Aşa sunt, de ex.: Ardeleanu, Ungureanu, nume ce se puteau da numai unor români veniţi de peste munţi” (p. 167). Interesantă este etimologia numelui de familie Baco („de la cuvântul bulgar Bako”), pe care Iorgu Iordan îl dă ca „variantă a lui Bajko”, citându-l pe cel mai cunoscut onomast al nostru, N. A. Constantinescu. (În treacăt fie spus, cărţii lui Iorgu Iordan din 1983 i s-a reproşat numărul nefiresc de mare al patronimelor de origine bulgară. De fapt s-a întâmplat şi invers: vecinii de la sud de Dunăre au împrumutat de la noi numeroase cuvinte.)
Lucrarea semnată de Constantin E. Ungureanu şi Elena Avram are şi o componentă morală evidentă de vreme ce autorii o încheie cu vorbele lui Vauvenargues („Nimic nu este mai necesar în viaţă decât bunul nume şi nimic nu ne va aduce mai sigur numele cel bun decât meritul”) şi o deschid cu o învăţătură a lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, de fapt către noi toţi: „Cel mai bun este un nume bun decât avere multă, şi voi, dacă veţi fi binefăcători şi darnici, numele vostru se va lăţi în lume”.
Cei doi condeieri gorjeni şi-au făcut datoria exemplar în faţa contemporanilor, a lor înşişi şi a posterităţii. Să fie pildă pentru alte aşezări din Oltenia şi din ţară!
Conf. univ. dr. Ioan Dănilă, Facultatea de Litere a Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău
