O nouă atracție turistică la Polovragi – “Parcul Dacilor”

1982

Deși deocamdată e considerată doar o tabără de sculptură cu simboluri dacice, zona din preajma mănăstirii și a peșterii de la Polovragi are toate șansele să devină un adevărat “Parc Dacic” după ce aici au fost expuse sculpturi care îl reprezintă atât pe regele Decebal, cât și pe Zamolxe, zeul suprem al dacilor. Lupul care reprezenta steagul de luptă al strămoșilor noștri nu lipsește nici el din rândul sculpturilor realizate aici de artiști care au modelat lemnul cu ajutorul drujbelor. Artiști din diverse colțuri ale țării au venit pentru a crea inclusiv un portal, pe care turiștii îl consideră însă poartă. Cel care a realizat lucrarea de la intrarea în viitorul parc este un fost primar din Ardeal, Ștefan Bara, pasionat însă de sculptura în lemn. “Nu este poartă pentru că ar trebui să aibă acoperiș deasupra. Este portal și atât”, a spus artistul, care, în discursul său a vorbit cu mult drag și despre emoțiile pe care le-a trăit de când a venit în “țara domnului Brâncuși”. Și el și colegii săi au avut la dispoziție doar câteva zile pentru a realiza lucrările, aceștia declarându-se încântați la final că au cu ce să bucure privirile turiștilor. “A fost o muncă foarte, foarte grea pentru că nu am avut decât 3 zile în care a trebuit să îl fac pe Zamolxe. Nu am avut nici model pentru inspirație, dar m-am uitat peste umăr la vecinul cu barbă care lucra de zor la Decebal. Oricum, vom mai veni aici și în anii următori pentru că proiectul întreg se întinde pe perioada unui deceniu, din câte am înțeles”, a comentat Gabi Rizea, de loc din Craiova. Lucrările sale și ale colegilor pot fi admirate începând de ieri pe platoul din preajma mănăstirii, la momentul inaugurării zeci de turiști oprindu-se pentru a vedea chipurile sculptate ale dacilor. “Sunt niște lucrări superbe. Parcă sunt rupte din istoria pe care am învățat-o la școală și par atât de adevărate. Steagul cu cap de lup este cel puțin așa cum mi l-am imaginat eu în timpul orelor de istorie. Mă bucur nespus de mult pentru că s-a realizat așa ceva”, a spus un turist. Oamenii, veniți din diverse colțuri ale țării au oprit minute bune și s-au fotografiat cu sculpturile care au mari șanse ca în scurt timp să devină faimoase pe rețelele de socializare. “E ceva extraordinar ce s-a început să se facă aici. Miercuri seara am ajutat și eu la montarea steagului cu cap de lup pentru că am vrut să fiu de folos. Cred că turiștii vor avea un motiv în plus să vină la Polovragi și asta nu poate decât să ne bucure pe noi ca localnici pentru că se vor caza la noi”, a spus un sătean. Primarul Gheorghe Epure a dat asigurări că tabăra de sculptură cu drujba ca continua și în anii viitori, costurile ediției actuale fiind suportate de Consiliul Județean, de Artego și de diverși localnici plecați cu afaceri în țară, care au fost de acord să susțină financiar o astfel de inițiativă. Operele sunt supravegheate video și până la venirea sezonului rece ar urma să fie și iluminate pe timp de noapte astfel încât să fie puse în valoare, dar și mai bine supravegheate. “Cu ajutorul lui Dumnezeu, în câțiva ani vom avea pe acest platou și o istorie a gastronomiei polovrăgene, o istorie a modului de locuire, a gospodăriilor, dar și o prezentare a morilor sau pivelor ce funcționau odată aici. Proiectul e de durată, finanțarea nu e consistentă. Ceea ce am făcut aici am făcut mai mult cu sufletul decât cu bani”, a menționat primarul de la Polovragi.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here