O nouă expoziție la Muzeul Județean Gorj

458

În această perioadă, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” își așteaptă vizitatorii cu o nouă expoziție. Este vorba de o expoziție de pictură semnată de artista Corina Preda Perianu, din București.

Iubitorii de artă sunt așteptați în această perioadă la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” pentru a vizita o expoziție de pictură semnată de artista Corina Preda Perianu, din București. Expoziția, al cărui vernisaj a avut loc, joi după-amiază, conține o serie de lucrări în acuarelă ce au ca temă casele vechi, lucrări prin care artista încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mic al acestora. ”Mie mi-ar fi plăcut să trăiesc în trecut și visez de câte ori văd o casă veche, o casă țărănească sau o casă din oraș, la oamenii care au trăit acolo, la câte a văzut casa respectivă. (…) Încerc să trag un semnal de alarmă asupra caselor vechi, caselor țărănești în special, pentru că în curând or să rămână numai la Muzeul Satului. Puține au mai rămas prin sate, (…) puține sunt renovate; sunt demolate și se fac niște vile uriașe în care nu locuiesc decât două persoane. Erau niște case construite cu mult bun gust, calde, primitoare, foarte, foarte frumoase, ceea ce nu se mai întâmplă astăzi, și măcar așa să rămână, în fotografiile noastre și în picturile noastre, pentru că sunt mulți artiști care pictează case vechi”, a declarat artista. Majoritatea lucrărilor incluse în expoziție sunt în acuarelă, dar se regăsesc și lucrări în ulei. ”O să vedeți (….) pe simeze lucrări din mai mulți ani. Tehnica predominantă este acuarela; avem totuși și câteva lucrări în ulei. Mă bucur foarte tare că doamna Perianu a ales să expună aici, la Târgu-Jiu. A mai expus la Târgu-Jiu și cred și sper că o să continue să facă asta și să și lucreze la Târgu-Jiu, să se inspire, pentru că și în această expoziție are lucrări inspirate din diferite zone ale țării. Cumva, pe undeva, cred că este și o mică muncă de restituire a arhitecturii tradiționale. Are și câteva acuarele care reprezintă niște ruine, deci, din punctul meu de vedere, este inclusiv semnal de alarmă în privința a ceea ce se întâmplă, din păcate, cu multe dintre clădirile noastre vechi și de patrimoniu”, a spus muzeograful Dorina Cioplea.

Târgu-Jiul, tema unei alte expoziții
Artista lucrează deja la o altă expoziție, una ce are ca temă imagini din Târgu-Jiu. ”Aici, în Târgu-Jiu, am văzut case vechi foarte frumoase și frumos restaurate. Le-am fotografiat, pe unele le-am pictat. Din păcate, nu sunt în expoziția asta, dar o să fie în noiembrie lucrări cu aspecte, cu imagini din orașul dumneavoastră”, a precizat Corina Perianu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here