O pădure de ceri și frasini a luat naștere la Bârsești, în Luna Plantării Arborilor

1220

Direcția Silvică Gorj a deschis oficial, miercuri dimineață, Luna Plantării Arborilor, în zona Bârsești a municipiului Târgu-Jiu. Pe o suprafață de un hectar de teren s-au plantat 5000 de puieți din speciile cer și frasin, la acțiune participând elevii de gimnaziu și liceu de la unități din municipiu și studenți ai Universității “Constantin Brâncuși” (UCB). Arborii plantați, cu entuziasm, de acești tineri vor ajunge la maturitate abia peste 100 de ani.

La primele ore ale dimineții, șantierul silvic de la Bârsești a fost deschis de către reprezentanții Direcției Silvice Gorj, de cei ai Ocolului Silvic Târgu-Jiu și de șefii Gărzii de Mediu și ai AMP Gorj. “Pe o suprafață de un hectar se plantează 5000 de puieți. Compoziția speciilor este opt ceri la doi frasini. Acțiunile începute pe 15 martie vor continua însă toată luna, dar și după 15 aprilie. Vom interveni chiar și în zona de munte, unde mai persistă încă stratul de zăpadă, pentru a realiza programul pe care îl avem alocat pentru această primăvară. La deschiderea Lunii Plantării Arborilor participă elevi de la o școală gimnazială, trei licee și de la universitatea de stat din municipiu”, a declarat, miercuri, Ovidiu Cîrstoc, directorul Direcției Silvice Gorj.
De altfel, cei 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale “Gheorge Tătărăscu”, dar și colegii lor mai mari de la Colegiul Național “Spiru Haret”, de la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”, de la Grupul Școlar Energetic și studenți ai UCB au lucrat cot la cot cu silvicultorii pentru a planta puieții, în șantierul de împădurit, stabilit de către organizatorii acțiunii.

Plantarea puieților, făcută ca la carte!
Evident că plantarea, făcută de neprofesioniști, s-a realizat ca la carte, elevii și studenții având alături însă specialiștii de la Direcția Silvică Gorj și personal al Ocolului Silvic Târgu-Jiu.
“Suntem într-un teren nepregătit anterior, în situația aceasta se parcurg două etape, pregătirea terenului în vetre și plantatul propriu-zis. Vatra se execută în dimensiuni de minim 60 pe 80 de cm, iar în mijlocul acesteia se face groapa care trebuie să aibă adâncimea de cel puțin 30 de centimetri. Echipa de lucru este formată din două persoane, un plantator și un săpător, ultimul este cel care sapă groapa și execută vatra, în timp ce primul este cel care fixează puieții în mijlocul gropilor și trage pământul pe rădăcinile acestuia și îl și tasează. Trebuie neapărat tasat bine pământul pe rădăcinile puietului pentru a nu rămâne aer care poate determina neprinderea rădăcinii puietului și uscarea acestuia. După terminarea acestei lucrări de plantare se amenajează vatra, astfel încât pământul de la suprafața vetrei să nu fie bătucit pentru a nu se crea o crustă care va sufoca rădăcina puietului. Aceste specii care s-au plantat aici vor ajunge la maturitate în 100 de ani și pot fi exploatate la 80 respectiv 120 de ani, în funcție de specie. Pădurea din vecinătatea șantierului, formată din specii de cer și carpen, are acum 100 de ani”, a explicat ing. Maria Safta.

Acțiune de voluntariat de nota 10
Însoțiți de profesori, tinerii care au deschis, în mod voluntar, Luna Plantării Arborilor în județul Gorj, s-au declarat încântați de aportul pe care îl aduc mediului înconjurător.
“Am mai plantat arbori, chiar simt că ajut natura”, a declarat Voicu Răzvan Gabriel, elev la Colegiul Național “Spiru Haret”, participant la acțiunea de ieri. “Am mai plantat și în alți ani. Fac un lucru bun, mai ales că se taie masiv arbori, dar se plantează mult prea puțin”, a declarat și Răzvan, elev al Liceului Energetic nr.1 din Târgu-Jiu.
“Eu am mai plantat, însă doar acasă, și numai pomi fructiferi. Nu am mai participat la o astfel de acțiune, dar pot spune că este chiar frumos. Acum știu că fac un lucru pozitiv, deoarece se prea taie și se pune mult prea puțin în loc. Este bună plantarea”, a declarat Larisa Ivăniș, studentă în anul al doilea la UCB.
“Elevii se implică în această acțiune de voluntariat cu plăcere. Nu este prima la care participăm ca și unitate de învățământ, este un lucru foarte bun”, a spus și prof. Drăgan Gheorghe de la Școala Gimnazială “Gheorghe Tătărăscu” din Târgu-Jiu.

Reamintim că, Direcția Silvică Gorj va efectua, în perioada 15 martie-15 aprilie, plantări integrale pe o suprafață de 22 de hectare de teren. Instituția va executa, de asemenea, de Luna Plantării Arborilor, refaceri pe suprafețele calamitate, pe 4 hectare, dar și completări curente cu arbori, pe 21 de hectare de teren din județ. Pentru realizarea acestui program de împăduriri, Direcția Silvică va folosi peste 235.000 de puieți forestieri, din speciile brad, molid, gorun, stejar, plop euroamerican, salcâm, paltin și frasin.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here