O victorie i-ar salva!

482

Pandurii a plecat spre Botoșani cu gândul la un succes care să-i aducă nu doar liniștea pentru finalul de campionat, ci și un plus de încredere în propriile forțe înaintea primei finale pe care gruparea târgujiană o va disputa la mijlocul săptămânii viitoare.

Gruparea gorjeană se află în fața a două meciuri extrem de importante pentru istoria clubului, însă antrenorul Edi Iordănescu ține să precizeze că ordinea de disputare dictează în acest moment importanța fiecărui joc, nu trofeul pus în joc: “Obiectivul nostru principal rămâne acela de a salva echipa de la retrogradare, am mai făcut un pas important la ultimul joc cu FC Braşov şi în continuare mai avem de muncă. Ne uităm şi la rezultatele contracandidatelor, dar noi avem un target, un anumit punctaj pe care trebuie să îl facem ca să nu ajungem să stăm la mâna altor rezultate. Rezultatele din ultima etapă au surprins puţin, însă dacă facem comparaţie cu situaţia noastră de săptămâna trecută, stăm mai bine, pentru că învingând Braşovul deja ne-am distanţat de încă o echipă. Ne-am recăpătat încrederea”, a declarat Edi Iordănescu.

Botoșaniul vrea în Europa
La al doilea sezon în Liga 1, FC Botoșani se află la un pas de o mare performanță, aceea de a accede în cupele europene, însă pentru a prinde un loc de Europa League trebuie să învingă Pandurii. Tocmai de acest obiectiv pe care și l-au impus moldovenii se teme antrenorul Edi Iordănescu: “Va fi un joc în care vom întâlni un adversar aflat în lupta pentru Cupele Europene, deja şi-au manifestat în mod public acest obiectiv al lor. Ei vin după o înfrângere la scor la CFR Cluj, dar eu am văzut jocul şi pot spune că nu aceea este valoarea acelei echipe. Au demonstrat în mai multe rânduri că la jocurile de acasă au altă forţă spre deosebire de jocurile în deplasare. Suntem pregătiţi să întâmpinăm un adversar motivat, care vine şi după un duş rece şi cu siguranţă că nu vom avea un joc uşor, însă noi trebuie să ne întoarcem de acolo cu punct sau puncte, ca să putem să ne îndeplinim obiectivul, adică să facem minim 40 de puncte”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Avantaj pentru Pandurii?
Echipa din Botoșani a fost o surpriză plăcută în acest sezon nu doar prin rezultatele obținute, în mod evident mult peste așteptările multor oameni de fotbal, ci mai ales prin jocul frumos, deschis, prestat de elevii lui Leo Grozavu. Tocmai acest stil de joc ar putea fi un atu important al pandurilor pentru întâlnirea de la Botoșani, gorjenii obținând rezultate bune doar în fața echipelor care nu au refuzat fotbalul și nu s-au cantonat în apărare: “Botoşani este o echipă care îşi propune să joace un fotbal pozitiv. A avut şi meciuri bune, când şi-a dominat adversarii, e o echipă care în jocul de acasă încearcă să iasă prin construcţie, să aibă o circulaţie bună a mingii, are o construcţie directă, încearcă să împingă jocul, încearcă să aibă iniţiativă, să controleze şi pentru noi acesta este un lucru bun, pentru că şi noi suntem o echipă pozitivă. Îmi doresc un joc în care noi să dăm dovadă de echilibru, nu putem anticipa în acest moment în ce măsură echipele îşi vor împărţi momentele de control ale jocului, însă cu siguranţă că fiind faţă în faţă două echipe care îşi propun un fotbal pozitiv, sunt sigur că vor fi multe momente de joc bun, cu calitate”, a mai spus Edi Iordănescu după ce a analizat amănunțit jocul viitoarei adversare.

Lazar și Batin, acum adversari
Doi dintre jucătorii din lotul botoșănean au evoluat și pentru Pandurii, unul dintre ei fiind în continuare jucătorul gorjenilor. David Lazar este împrumutat în acest sezon moldovenilor, portarul adus de Eugen Pîrvulescu de la Sibiu în urmă cu câteva sezoane declarând că acum își dorește ca echipa la care joacă să obțină punctele puse în joc, viitorul discutându-se din vară: “Nu pot să zic că este o presiune foarte mare. Pentru mine este important să-mi fac datoria faţă de FC Botoşani pentru că sunt sub contract până în vară. Ca jucător profesionist trebuie să o fac ca atare. Nu ştiu dacă voi reveni la Pandurii. O să vedem din vară dacă sunt dorit aici, dacă sunt dorit la Pandurii. Unde o să fiu dorit, acolo o să mă duc. Nu am avut nicio discuţie. Avem nevoie de puncte. Avem şanse foarte mari cu Pandurii, ţinând cont că le lipsesc şi lor mulţi jucători. Noi tratăm altfel jocul acasă, suntem mult mai agresivi”, a spus David Lazar. Atacantul Paul Batin a trecut și el prin curtea pandurilor, dar nu a fost oprit, iar acum spune că nu are nici regrete, dar nici nimic de demonstrat gorjenilor: “Nu este un meci special pentru mine, deoarece am jucat la Pandurii în urmă cu mult timp, erau alţi jucători. Este un meci de campionat pe care dorim să-l câştigăm şi să fim cât mai liniştiţi. Îmi doresc să joc în Europa League. De câteva ori am fost la un pas să evoluez, dar nu am reuşit. Fiecare jucător îşi doreşte să joace într-o competiţie europeană”, a declarat Paul Batin.

FC Botoșani – Pandurii Târgu Jiu
Stadion „Municipal”, Botoșani, vineri, ora 18.30
Televizare: Digi Sport 1, Dolce Sport, Look Plus
Echipe probabile:
FC Botoşani: Lazar – Patache, Tincu, Ngadeu, Acsinte – Vaşvari, Danci, Croitoru – Hadnagy, Roussel, Martinus. Antrenor: Leo Grozavu.
Pandurii: Mingote – Ungurușan, Cordoș, Șandru, Momcilovic – Anton, Mrzljak – Shalaj, Răduț, Nicoară – M. Roman. Antrenor: Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here