Observatorii gorjeni, persecutaţi de FRF?

497

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, îl acuză pe şeful de la Federaţia Română de Fotbal, Răzvan Burleanu, că-i pedepseşte pe nedrept pe observatorii gorjeni. De 4 etape, reprezentanţii din judeţul nostru au “ratat” delegările de la FRF, iar acest lucru este văzut de Prunariu ca o răzbunare. Şeful fotbalului judeţean spune că astfel de lucruri se întâmplă pentru că şi-a declarat susţinerea pentru principalul contracandidat al lui Burleanu la şefia forului autohton, Ionuţ Lupescu.
“E o răzbunare a actualei conduceri a Federaţiei Române de Fotbal faţă de poziţia mea declarată de a-l susţine pentru preşedinţia FRF pe Ionuţ Lupescu. E o acţiune şi o atitudine pe care eu nu o înţeleg, aş înţelege dacă s-ar răzbuna pe mine, dar nu te răzbuni pe nişte oameni care nu au nicio vină în toată chestiunea asta. Adică, te răzbuni pe un judeţ şi pe observatorii dintr-un judeţ numai pentru că preşedintele de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal are o altă opţiune vizavi de alegeri? Nu mi se pare un lucru corect”, a afirmat Prunariu.
Preşedintele AJF Gorj a declarat că nu a mai vrut să-şi exercite dreptul de observator pentru că nu a fost de acord cu direcţia în care se îndreaptă “sportul rege”. “Sunt învăţat cu tot felul de şicane de genul acesta. Eu de 4 ani de zile mi-am declarat poziţia şi am refuzat să observ pe mandatul actualei conduceri a FRF. Conform statutului sunt observator de drept, dar am renunţat pentru că nu sunt de acord cu comportamenul conducerii FRF”. Alegerile de la Federaţie au loc pe 18 aprilie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here