Ochelari de soare la modă în 2018

Ochelarii de soare reprezintă unul dintre puținele accesorii care nu numai că arată foarte cool, ci pot fi și ușor de integrat într-o ținută, dar oferă și o protecție împotriva razelor UVA și UVB ale soarelui.

Ochelarii de soare Cat Eye (ochi de pisică) sunt surpriza acestui sezon – asta pentru că vin într-o formă reinterpretată. Chic e cuvântul care îi descrie cel mai bine. Sunt acei ochelari cu un aer vintage, dar în acelaşi timp modern, care îţi dau o eleganţă aparte, indiferent cu ce alegi să-i porţi. Îndrăgitele lentile tip oglindă, dar şi modele cu lentile într-o singură culoare sunt alegeri la modă și sezonul acesta. Ochelarii hexagonali sunt unul din cele mai prezente trenduri pe Instagram. Nu trebuie să-ţi lipsească din nicio ţinută streetwear. Stilul hexagonul se potriveşte multor forme de faţă, dar mai ales celor rotunde. Pentru sezonul cald, când nu vrei să porţi un stil oversized cu rame groase, alege cu încredere ochelarii de soare cu lentila expusă, susţinută de rame subţiri din metal. Pentru că nu au rame care să iasă în evidenţă, acest stil de ochelari se potrivesc multor ţinute – atât la o ieşire cu prietenii, dar şi la evenimentele tip cocktail. Iar dacă ai un stil de viaţă activ, aceste modele de ochelari au lentila susţinută de rame din metal ultra light, aşa că sunt foarte comode şi aproape că uiţi că le porţi.

Ochelarii de soare Tortoise shell, un must-have în 2018
Ochelarii cu model tortoise shell au fost foarte apreciaţi în ultimii ani şi îi găsim în 2018 în majoritatea colecţiilor internaţionale. Anul acesta revin în patternuri vibrante, cât şi în noi stiluri de tortoise shell bazate pe alte culori decât cele cu care ne-am obişnuit (whiskey, miere). Acest model are avantajul de a se adapta la orice design de ochelari şi combinaţii de culori. Aşa că sigur vei găsi modelul Tortoise shell atât pe ochelarii cat-eye, rotunzi sau Wayfarer. Oricare sunt preferaţii tăi, îi poţi asorta uşor la ţinutele casual-chic, dar şi elegante.

Ochelari transparenți
Astfel de modele sunt asociate cu ochelarii de vedere ai bunicilor noștri: o formă pătrată sau ușor rotunjită, un cadru din plastic și lentile transparente. Principalul lor avantaj este că pun accent pe caracteristicile faciale, dar nu ascund machiajul. Acesta, apropo, e mai bine să îl faceți mai strălucitor – astfel, designerii sugerează să puneți accentul pe ochi. Puteți opta pentru liniile de tuș negre, sau puteți experimenta cu nuanțe mai neobișnuite – turcoaz, verde, violet, roz și altele. Deciziile din acest an sunt avangardiste și non-standard, deci principalul lucru în alegerea ochelarilor la modă din 2018 este acela de a găsi modelele potrivite pentru forma feței, care vor pune în evidență caracteristicile frumoase.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here