Olanda recrutează culegători de căpşune

608

O nouă ofertă la cules căpşune în ţările Uniunii Europene, disponibilă prin reţeaua de ocupare EURES România! Olanda are nevoie de lucrători pentru perioada 1 iunie – 1 septembrie. Se lucrează în câmp, aproximativ 40 de ore pe săptămână. Angajatorul olandez caută muncitori cu experienţă în culegerea căpşunelor, pozitivi şi motivaţi pentru a presta o astfel de activitate. Se asigură cazare în cadrul fermei. Este vorba despre dormitoare cu 1-4 paturi, contra sumei de 75 euro pe săptămână, fiind astfel incluse apa, internetul, electricitatea şi gazul. Băile, toaletele şi maşinile de spălat se folosesc la comun. Contractul de muncă este pe trei luni, în perioada 1 iunie – 1 septembrie, iar oferta de lucru este valabilă până pe data de 31 mai. Câştigurile sunt situate aproape de suma de 9 euro pe oră, iar asigurarea medicală în valoare de 19,39 euro pe săptămână este plătită de angajator. Persoanele interesate de această ofertă de lucru vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here